Elena Udrea, condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, a transmis un mesaj din închisoare, înainte ca Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) să judece pe fond recursul în casație introdus de fostul ministru al Turismului. Cea care a fost în poziția de șefă a Concelariei prezidențiale alături de Traian Băsescu cere acum achitarea folosind această cale extraordinară de atac. „Am citit motivarea halucinantei decizii a ÎCCJ. Cine se teme de rejudecarea Galei Bute?”, a declarat aceasta.

Elena Udrea, mesaj de după gratii, după condamnarea definitivă la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute

Extrădată în urmă cu câteva zile din Bulgaria și escortată de polițiștii români la penitenciarul Târgșor, din Prahova, Elena Udrea a transmis un mesaj prin care cere achitarea. Aceasta a postat un mesaj pe Facebook, duminică, cu o zi înainte de recurs, după ce a fost condamnată în dosarul „Gala Bute”

Fostul ministru e de părere că, dacă dosarul „Gala Bute” este rejudecat de către judecători independenți, singura soluție posibilă este achitarea ei. Ea acuză faptul că cineva care nu mai poate da ordine judecătorilor astăzi - așa cum o făcea în trecut, pentru că azi nu mai există „sistemul paralel de justiție”- a pus la cale un plan prin care a manipulat judecători și i-a determinat prin intoxicări să se răzgândească în dimineața zilei de 7 aprilie, când autoritățile i-au respins contestația în anulare.

„Cine se teme de rejudecarea Galei Bute? Am citit motivarea halucinantei Decizii a ICCJ prin care DOAR MIE, dintre toate cazurile similare, mi s-a respins dreptul a fi rejudecată legal în dosarul Gala Bute, şi sunt uluită de argumentele pe care cei 4 judecători le aduc pentru respingerea contestaţiei mele în anulare.

Dacă această motivare ar fi fost făcută de judecători de la cea mai mică judecătorie din ţară, poate cineva le găsea o scuză. Dar ea este asumată de judecători de la cea mai înaltă instanţă din România, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi, chiar de către nişte judecători pe care eu îi consider dintre cei profesionişti!”, este o parte din mesajul Elenei Udrea.

Postarea integrală făcută de Elena Udrea pe Facebook

„Cine se teme de rejudecarea Galei Bute? Am citit motivarea halucinantei Decizii a ICCJ prin care DOAR MIE, dintre toate cazurile similare, mi s-a respins dreptul a fi rejudecată legal în dosarul Gala Bute, și sunt uluită de argumentele pe care cei 4 judecători le aduc pentru respingerea contestației mele în anulare. Dacă această motivare ar fi fost făcută de judecători de la cea mai mică judecătorie din țară, poate cineva le găsea o scuză. Dar ea este asumată de judecători de la cea mai înaltă instanță din România, Înalta Curte de Casație și Justiție, și, chiar de către niște judecători pe care eu îi consider dintre cei profesioniști!

Citeste si:
Elena Udrea, mesaj din pușcărie înainte de campania electorală
Elena Udrea, mesaj din...

Dau doar două exemple din motivare:

1) Cei 4 au considerat că 6 ani nu sunt de ajuns să se rejudece apelul în Gala Bute, invocând astfel riscul de prescripție despre care vorbește decizia CJUE din decembrie 2021. Apelul inițial a fost judecat în 8 luni!!! Tot procesul a durat 3 ani, cu tot cu urmărirea penală. Cum să spui că nu ți-ar ajunge 6 ani să rejudeci apelul? Apoi, timpul necesar judecarii este în mana judecătorilor, ei pot decide cât de repede se judecă un dosar și ar putea rejudeca un apel și în 6 luni, și în 3 luni.

2) Au spus că există riscul ca, după atâta timp, martorii să nu își mai amintească faptele! Pai legea prevede prescripție de 15 ani, chiar și de 20 de ani la abuzul în serviciu! Asta înseamnă că legea are în vedere faptul că un proces poate dura atât, fără probleme de administrare de probe. Teoria judecătorilor este buna să fie predată celor care vor ca prescripția să nu existe, eventual! Dar nu funcționează în contextul legii existente și nu a fost un argument care să îi oprească pe acești judecători să redeschidă toate celelalte dosare care acum se rejudecă.

Citeste si:
Elena Udrea a scăpat de dosarul Hidroelectrica
Elena Udrea a scăpat de...

Mai degrabă cred că temerea lor este că, nemaifiind amenințați cu arestarea astăzi, cei trei denunțători din dosar, Nastasia, Lungu, Topoliceanu, ar putea să își retragă denunțurile mincinoase. Toate motivarea poate fi rezumată așa: Nu vrem să aplicăm legea în cazul lui Udrea, pentru că, dacă este rejudecată, este posibil să ne scape!

Da, așa este! Dacă dosarul Gala Bute este rejudecat de către judecători independenți, singura soluție posibilă este ACHITAREA MEA! Nu uitați, este vorba despre dosarul în care singurele probe în acuzarea mea sunt declarațiile celor 3 denunțători, care au rămas liberi ca urmare a acestor declarații mincinoase! Asta nu a contat pentru judecătorii „sistemului paralel”, Florentina Dragomir sau Ionuț Matei, care, puși cu mâna în completele care m-au judecat, au executat ordinul de condamnare a mea, împotriva oricăror evidențe din dosar. Eu am avut curajul să vin în România acum 3 ani de bunăvoie, să mă supun rejudecării dosarului Gala Bute, crezând că justiția a devenit corectă și independentă după Decizia nr. 685/2018 a CCR și că voi avea parte de lege și dreptate de data asta!

Citeste si:
Deputații ruși înăspresc pedepsele cu închisoarea pentru...
Deputații ruși înăspresc...

Abuzul făcut acum împotriva mea este mai mare chiar decât ceea ce au făcut Florentina Dragomir și Ionuț Matei, care măcar s-au prefăcut că mă judecă 3 ani”. Acum mi se spune clar „ție nu vrem să îți aplicăm legea, în cazul tău nu vrem să respectăm nici legea, nici decizia CCR, nici cea a CJUE, nu vrem să respectăm nimic”. Cineva care nu mai poate da ordine judecătorilor astăzi așa cum o făcea în trecut, pentru că azi nu mai există „sistemul paralel de justiție”, a pus la cale un plan bine ticluit prin care a manipulat judecători și i-a determinat prin intoxicări să se răzgândească în dimineața zilei de 7 aprilie și să îmi respingă contestația în anulare. Cineva care este disperat să nu se rejudece Gala Bute pentru ca eu să rămân condamnată ilegal!".

Citeste si:
Lidia Buble, condamnată la un an de închisoare: „Pentru...
Lidia Buble, condamnată la un...

Pedepsele în dosarul Gala Bute

  • Elena Udrea - şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu

  • Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea - trei ani de închisoare cu executare

  • Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea - un an şi şase luni cu suspendare

  • Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere

  • Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii - trei ani de închisoare cu suspendare

  • Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme - doi ani şi şase luni cu suspendare

  • Fostul ministru al Economiei Ion Ariton a fost achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Fuga Elenei Udrea

Justiția s-a opus Curții Constituționale, în 7 aprilie, stabilind ca Elena Udrea să execute șase ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu în dosarul „Gala Bute”, după șapte ani de procese. Înainte de pronunțarea deciziei instanței, fosta consilieră prezidențială a plecat din România, pe la Vama Giurgiu. Poliția Română a dat-o în urmărire generală, iar în aceeași zi, pe înserate, a fost capturată în Bulgaria.

Destinația era Grecia. În data de 10 iunie, Curtea de Apel din Sofia a admis cererea autorităților române privind extrădarea fostului ministru al Turismului. Instanța din Bulgaria a dispus punerea în executare a mandatului european emis pe numele Elenei Udrea și extrădarea în România, decizia fiind definitivă.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 20 Iunie 2022 - 09 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.