LifeStar9 Noiembrie 201917:26

Lectura de un minut

Copresedintele Aliantei Electorale "Un Om" Norica Nicolai a adresat, sambata, o solicitare Biroului Electoral Central pentru inscrierea pe ordinea de zi si emiterea unei decizii cu privire la publicarea si a rezultatelor provizorii de la alegerile prezidentiale din 10 noiembrie.

"In baza Legii 370/2004 privind alegerea Presedintelui Romaniei, va solicitam sa procedati la publicarea datelor si centralizarea rezultatelor provizorii, respectiv cele de la nivelul sectiilor de votare. De asemenea, solicitam ca informatiile la care facem referire sa fie publicate si in format structurat, in asa fel incat sa poata fi analizate si accesibile opiniei publice, formatiunilor politice si tuturor celor interesati", a solicitat Nicolai, potrivit unui comunicat transmis sambata Agerpres.

Norica Nicolai a explicat ca scopul acestei solicitari, "in spiritul Legii 370/2004, al recomandarilor Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa privind votul pentru alegerea Presedintelui Romaniei", este de a stabili acelasi nivel de transparenta si vizibilitate privind publicarea datelor ca la alegerile europarlamentare.

"In virtutea atributiilor legale, trebuie sa solicitati Serviciului de Telecomunicatii Speciale sa procedeze la publicarea acestor date. Am facut aceasta solicitare in baza legii si a nevoii democratice de a avea alegeri corecte si transparente, lipsite de suspiciuni, cu atat mai mult cu cat toate suspiciunile de fraudare a alegerilor care au avut loc in ultimii 15 ani au scazut increderea populatiei in institutii si in procesul electoral democratic", se mai arata in solicitarea trimisa BEC.

In ziua alegerilor prezidentiale vor fi publicate pe internet numai rezultatele partiale si finale, preciza, pe 1 noiembrie, Serviciul de Telecomunicatii Speciale, care arata ca, in prezent, nu exista cerinte operationale care sa permita STS centralizarea rezultatelor provizorii de la nivelul sectiilor de votare. Precizarea STS a survenit solicitarilor referitoare la modul de publicare pe internet a datelor privind centralizarea rezultatelor alegerilor prezidentiale din luna noiembrie.

Citeste si:
Aproximativ 213.159 de romani din diaspora au votat pana la ora 17:00
Aproximativ 213.159 de romani...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.