Partidului Pro România îi este interzis să mai distribuie calendare creştin-ortodoxe cu logoul formaţiunii, în campania electorală, informează Partidul Naţional Liberal, prin intermediul unui comunicat.

PNL reaminteşte că a sesizat Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti şi Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană Buzău „cu privire la încălcarea de către Partidul Pro Romania a legislaţiei privind desfăşurarea campaniei electorale” la alegerile parlamentare, în legătură cu distribuirea ca materiale de propagandă electorală a calendarelor bisericeşti cu logoul şi denumirea Partidului PRO România, respectiv purtând mesaje cu caracter politic.

„Ambele birouri electorale au stabilit că partidul Pro România a încălcat legislaţia electorală, folosind în campanie materiale de propagandă electorală care nu respectau prevederile din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, respectiv: 'Mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni legii'. Decizia Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Buzău a fost confirmată de Biroul Electoral Central în data de 29 noiembrie 2020, prin Decizia nr. 98/2020, care a stabilit în mod definitiv că Partidul Pro România a încălcat legislaţia care conferă exclusivitate asupra distribuirii şi valorificării obiectelor de cult ortodoxe Bisericii Ortodoxe Române”, precizează PNL.

În urma deciziei BEC, partidul Pro România este obligat să retragă din spaţiul public calendarele bisericeşti distribuite. Totodată, au fost sesizate organele de poliţie în vederea efectuării de cercetări suplimentare şi de aplicare a sancţiunilor prevăzute de lege în limitele competenţelor conferite organelor de poliţie, menţionează PNL.

„Biroul Electoral Central a stabilit, astfel, că materialele distribuite de Partidul Pro România, constând în 'Calendar creştin-ortodox pe anul 2021', reprezintă o modalitate disimulată de campanie prin mijloace nepermise de lege, fapt ce aduce atingere desfăşurării unei campanii electorale echitabile, scopului acesteia, precum şi integrităţii, eficacităţii şi transparenţei procedurii electorale”, se mai arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Citeste si:
Danemarca, prima țară cu un partid condus de roboți
Danemarca, prima țară cu un...

Despre autor:


Ultima actualizare: 30 Noiembrie 2020 - 01 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.