Ed Sheeran a fost numit artistul deceniului de organizatia britanica Official Charts Company, relateaza miercuri Press Association.

Cantaretul si compozitorul Ed Sheeran a ajuns de 12 ori pe prima pozitie in topurile single-urilor si albumelor intre anii 2010 si 2019. Totodata, artistul britanic s-a mentinut cel mai mult timp pe primul loc al ambelor clasamente in ultimul deceniu - 79 de saptamani in total.

Sheeran a devenit al treilea artist care primeste din partea Official Charts Company premiul pentru stabilirea unui astfel de record, dupa Justin Bieber, devenit primul artist din istorie care s-a situat simultan pe primele trei pozitii ale topului dedicat single-urilor, si Paul McCartney, recompensat pentru albumele sale datorita carora s-a situat de 22 de ori pe primul loc in cariera, scrie Agerpres.

Hitul lui Sheeran din 2017 ''Shape Of You'' a fost numit ''cantecul deceniului'' dupa ce s-a mentinut timp de 14 saptamani pe prima pozitie in top si se numara printre cele trei piese ale artistului britanic aflate pe primele cinci pozitii ale celor mai bine vandute melodii ale deceniului.

Pe pozitia secundara a acestui clasament se afla piesa ''Uptown Funk'' (Mark Ronson ft Bruno Mars), urmata de ''Thinking Out Loud'' (Sheeran), ''Despacito (Luis Fonsi ft Daddy & Justin Bieber) si ''Perfect'' (Sheeran).

''Multumesc tuturor celor care m-au sustinut in ultimii zece ani, in special fanilor mei uimitori. In cinstea urmatorilor zece!'', a declarat Ed Sheeran, citat de Press Association.

Martin Talbot, director executiv in cadrul Official Charts Company, remarca: ''Ed a dominat clar acest deceniu si este un beneficiar demn al acestui nou premiu uimitor. La inceputul deceniului era un tanar de 18 ani putin cunoscut (desi foarte apreciat) din Suffolk, dar de atunci catalogul sau de realizari a devenit cu adevarat remarcabil. Astazi, el si-a stabilit ferm locul printre superstarurile mondiale de cel mai inalt nivel''.

Citeste si:
Jador a ajuns la spital în prima zi de Paște. Cine l-a însoțit și...
Jador a ajuns la spital în...

Discul ''21'' semnat de Adele se afla pe primul loc in topul celor mai bine vandute albume din ultimul deceniu, urmat de ''25'' al aceleiasi vedete britanice. Pe a treia pozitie a clasamentului figureaza albumul ''X'' al lui Ed Sheeran, iar pe pozitiile a patra si a cincea se afla ''Divide'' (Ed Sheeran), respectiv ''Christmas'' (Michael Buble).


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.