Cel mai bun film categoria drama: "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri"

Cel mai bun film categoria musical sau comedie: "Lady Bird"

Cea mai buna actrita intr-o drama: Frances McDormand ("Three Billboards Outside Ebbing, Missouri")

Cel mai bun actor intr-o drama: Gary Oldman ("Darkest Hour")

Cea mai buna actrita intr-un film musical sau comedie: Saoirse Ronan ("Lady Bird")

Cel mai bun actor intr-un film musical sau comedie: James Franco ("The Disaster Artist")

Cel mai bun regizor: Guillermo del Toro ("The Shape of Water")

Cea mai buna actrita in rol secundar: Allison Janney ("I, Tonya")

Cel mai bun actor in rol secundar: Sam Rockwell ("Three Billboards Outside Ebbing, Missouri")

Cel mai bun scenariu: Martin McDonagh ("Three Billboards Outside Ebbing, Missouri")

Cel mai bun film de animatie: "Coco"

Cel mai bun film intr-o limba straina: "In the Fade" (Germania-Franta)

Cea mai buna coloana sonora originala: Alexandre Desplat ("The Shape of Water")

Cel mai bun cantec original: "This Is Me" (The Greatest Showman)

Cel mai bun serial de televiziune categoria drama: "The Handmaid's Tale"

Cel mai bun serial de televiziune categoria musical sau comedie: "The Marvelous Mrs. Maisel"

Cel mai bun miniserial sau film de televiziune: "Big Little Lies"

Cea mai buna actrita intr-un miniserial sau film de televiziune: Nicole Kidman ("Big Little Lies")

Cel mai bun actor intr-un miniserial sau film de televiziune: Ewan McGregor ("Fargo")

Cea mai buna actrita intr-un serial de televiziune dramatic: Elisabeth Moss ("The Handmaid's Tale")

Cel mai bun actor intr-un serial de televiziune dramatic: Sterling K. Brown ("This Is Us")

Cea mai buna actrita intr-un serial de televiziune musical sau comedie: Rachel Brosnahan ("The Marvelous Mrs. Maisel")

Cel mai bun actor intr-un serial de televiziune musical sau comedie: Aziz Ansari ("Master of None")

Cea mai buna actrita in rol secundar intr-un serial, miniserial sau film de televiziune: Laura Dern ("Big Little Lies")

Cel mai bun actor in rol secundar intr-un serial, miniserial sau film de televiziune: Alexander Skarsgard ("Big Little Lies").

Pelicula regizata de Martin McDonagh a concurat la aceasta categorie cu "Call Me By Your Name", "Dunkirk", "The Post" si "The Shape of Water". Filmul a mai primit trei statuete, decernate actorilor Frances McDormand (rol principal feminin intr-o drama), Sam Rockwell (rol secundar masculin) si lui Martin McDonagh pentru scenariu.

Frances McDormand a primit duminica seara, in cadrul celei de a 75-a editii a Globurilor de Aur, premiul pentru cea mai buna actrita intr-o drama, relateaza AFP si EFE.

Rolul unei mame care se lupta cu sistemul pentru a obtine dreptate pentru fiica sa ucisa i-a adus castig de cauza in confruntarea cu Jessica Chastain ("Molly's Game"), Sally Hawkins ("The Shape of Water"), Meryl Streep ("The Post") si Michelle Williams ("All the Money in the World")

Britanicul Gary Oldman a primit duminica, in cadrul celei de a 75-a editii a Globurilor de Aur, premiul pentru cel mai bun actor intr-o drama pentru rolul din "Darkest Hour". Oldman, care a primit Globul de Aur la prima nominalizare pentru acest premiu, a concurat la aceasta categorie cu Timothee Chalamet ("Call Me by Your Name"), Daniel Day-Lewis ("Phantom Thread"), Denzel Washington ("Roman J. Israel, Esq.") si Tom Hanks ("The Post").

"Lady Bird" a primit premiul pentru cel mai bun film la categoria comedie sau musical. Pelicula regizata de Greta Gerwig a concurat la aceasta categorie cu "The Disaster Artist", "Get Out", "The Greatest Showman" si "I, Tonya".

Saoirse Ronan a primit premiul pentru cea mai buna actrita intr-un film musical sau comedie. Actrita a avut o concurenta serioasa la aceasta categorie, in care au mai fost nominalizate actritele Judi Dench ("Victoria & Abdul"), Helen Mirren ("The Leisure Seeker"), Margot Robbie ("I, Tonya") si Emma Stone ("Battle of the Sexes").


Productia "Big Little Lies" a primit premiul pentru cel mai bun miniserial sau film de televiziune. Este cel de-al patrulea trofeu al serii pentru "Big Little Lies", care a concurat la aceasta categorie cu "Fargo", "Feud: Bette and Joan", "The Sinner" si "Top of the Lake: China Girl".

Alte trei trofee au fost castigate de actritele Nicole Kidman (cel mai bun rol feminin intr-un miniserial sau film de televiziune) si Laura Dern (cea mai buna actrita in rol secundar intr-un serial, miniserial sau film de televiziune) si actorul Alexander Skarsgard, care a primit distinctia similara masculina.

Guillermo del Toro a primit premiul pentru cel mai bun regizor pentru filmul "The Shape of Water". Regizorul a concurat la aceasta categorie importanta cu nume mari precum Martin McDonagh ("Three Billboards Outside Ebbing, Missouri"), Christopher Nolan ("Dunkirk"), Ridley Scott ("All the Money in the World") si Steven Spielberg ("The Post"). Guillermo del Toro a ratat premiul pentru cel mai bun scenariu, la care a fost de asemenea nominalizat, care i-a fost acordat lui Martin McDonagh ("Three Billboards Outside Ebbing, Missouri").

Povestea de dragoste fantastica dintre o muta solitara si un monstru reptilian a primit un Glob de Aur si pentru coloana sa sonora, care i-a fost decernat compozitorului francez Alexandre Desplat.

"The Marvelous Mrs. Maisel" a castigat premiul pentru cel mai bun serial de comedie sau muzical. "The Marvelous Mrs. Maisel" a concurat la aceasta categorie cu "Black-ish", "Master of None", "SMILF" si "Will & Grace".

La randul ei, actrita Rachel Brosnahan a primit Globul de Aur pentru cea mai buna actrita intr-un serial de comedie sau musical pentru rolul ei din "The Marvelous Mrs. Maisel". Contracandidatele sale la aceasta categorie au fost Pamela Adlon ("Better Things"), Alison Brie ("Glow"), Issa Rae ("Insecure") si Frankie Shaw ("SMILF").

Nu in ultimul rand, actorul Aziz Ansari a primit Globul de Aur pentru cel mai bun actor intr-un serial de comedie sau muzical pentru rolul din "Master of None". La aceasta categorie au mai fost nominalizati Anthony Anderson ("Black-ish"), Kevin Bacon ("I Love Dick"), William H. Macy ("Shameless") si Eric McCormack ("Will & Grace").

La categoria televiziune "Big Little Lies" pare sa domine competitia, dupa ce Nicole Kidman a primit trofeul pentru cea mai buna actrita intr-un miniserial sau film de televiziune, iar Laura Dern si Alexander Skarsgard au primit distinctiile pentru cea mai buna actrita in rol secundar si respectiv cel mai bun actor secundar intr-un serial, miniserial sau film de televiziune.

Ewan McGregor a primit premiul pentru cel mai bun actor intr-un serial limitat sau un film de televiziune. McGregor a fost premiat pentru rolul din serialul "Fargo" si s-a confruntat la aceasta categorie cu o concurenta acerba. Alaturi de el au fost nominalizati la aceasta categorie Robert De Niro ("The Wizard of Lies"), Jude Law ("The Young Pope"), Kyle MacLachlan ("Twin Peaks") si Geoffrey Rush ("Genius").

Coproductia franco-germana "In the Fade", regizata de Fatih Akin, a primit duminica seara, in cadrul celei de a 75-a editii a Globurilor de Aur decernate de Asociatia presei straine de la Hollywood, premiul pentru cel mai bun film de limba straina. Pelicula a mai concurat la aceasta categorie cu filmele "First They Killed My Father" (Cambodgia), regizat de Angelina Jolie, "Loveless" (Rusia), "A Fantastic Woman" (Chile) si "The Suare" (Germania-Franta-Suedia).

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.

Filmul, in care rolul principal este detinut de Diane Kruger, este povestea unei femei care incearca sa se razbune dupa moartea sotului ei kurd si a fiului ei intr-un atac cu bomba al unor neonazisti. Actrita germana a fost deja recompensata cu premiul de interpretare feminina la Cannes pentru rolul ei din acest thriller.

Akin, fiu al unor imigranti turci, i-a multumit lui Diane Kruger in discursul sau festiv, afirmand ca actrita merita acest premiu.

Allison Janney a primit premiul pentru cea mai buna actrita intr-un rol secundar. Actrita a primit aceasta distinctie pentru rolul din "I, Tonya", un film despre viata controversatei patinatoare care a devenit campioana olimpica, Tonya Harding. La aceasta categorie au mai concurat actritele Mary J. Blige ("Mudbound"), Hong Chau ("Downsizing"), Laurie Metcalf ("Lady Bird") si Octavia Spencer ("The Shape of Water").

Productia "Coco" a primit duminica seara, in cadrul celei de a 75-a editii a Globurilor de Aur decernate de Asociatia presei straine de la Hollywood, premiul pentru cel mai bun film de animatie. Filmul de animatie a concurat la aceasta categorie cu "Baby Boss", "The Breadwinner", "Ferdinand" si "Loving Vincent". "Coco" a ratat trofeul pentru cel mai bun cantec original ("Remember Me"), care a fost primit de "This Is Me".

Actorul James Franco a primit premiul pentru cel mai bun actor masculin intr-un film comedie sau musical. Franco a primit Globul de Aur pentru rolul din "The Disaster Artist", concurand in aceasta categorie cu Steve Carell ("Battle of the Sexes"), Ansel Elgort ("Baby Driver"), Hugh Jackman ("The Greatest Showman") si Daniel Kaluuya ("Get Out").

"The Disaster Artist" relateaza epopeea filmului cel mai ratat de la Hollywood, in care joaca alaturi de fratele sau Dave si de Seth Rogen. Filmul spune povestea turnarii filmului "The Room" de Tommy Wiseau, caruia James Franco i-a multumit cand a primit premiul si care l-a insotit pe scena. "Sunt incantat sa impart acest moment cu el astazi", a spus regizorul si actorul principal din "The Disaster Artist", potrivit Agerpres.ro.

Serialul "The Handmaid's Tale", care spune povestea unei lumi distopice in care femeile fertile devin sclave sexuale, a castigat duminica seara Globul de Aur pentru cel mai bun serial dramatic. Serialul a concurat la aceasta categorie cu "The Crown", "Game of Thrones", "Stranger Things" si "This Is Us".

Globul de Aur pentru cel mai bun actor principal intr-un serial dramatic a fost primit de Sterling K. Brown, pentru rolul din "This Is Us". El a concurat la aceasta categorie cu Bob Odenkirk ("Better Call Saul"), Liev Schreiber ("Ray Donovan"), Jason Bateman ("Ozark") si Freddie Highmore ("The Good Doctor").

Elisabeth Moss a castigat la randul ei Globul de Aur pentru cea mai buna actrita intr-un serial dramatic, pentru rolul ei din "The Handmaid's Tale". Concurentele sale la aceasta categorie au fost Claire Foy ("The Crown"), Catriona Balfe ("Outlander"), Maggie Gyllenhaal ("The Deuce") si Katherine Langford ("13 Reasons Why").

Actorul Sam Rockwell a primit duminica seara Globul de Aur pentru cel mai bun actor in rol secundar pentru rolul din productia "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri". El a concurat la aceasta categorie impotriva actorilor Willem Dafoe ("The Florida Project"), Armie Hammer ("Call Me By Your Name"), Richard Jenkins ("The Shape of Water") si Christopher Plummer ("All the Money in the World"). Dupa ce a primit primul Glob de Aur din cariera, actorul a dezvaluit ca a jucat de multe ori in filme independente.

Primul Glob de Aur al serii a fost castigat de Nicole Kidman, laureata drept cea mai buna actrita intr-un miniserial sau film de televiziune pentru rolul sau din "Big Little Lies", in care interpreteaza rolul unei femei batute de sotul sau.