Un bilet la una dintre reprezentatiile celebrului musical poate constitui cadoul perfect pentru cei dragi. Atemporalitatea povestii, traducerea libretului, dinamismul spectacolului ce reuneste, pe aceeasi scena, dansatori, actori, balet si o orchestra live fac din My Fair Lady un musical potrivit spectatorilor de toate varstele.
„My Fair Lady a fost, pentru noi, cel mai curajos proiect al acestui an, care ne-a facut sa simtim, cu fiecare punere in scena, emotiile premierei. Ne-am bucurat sa vedem, insa, la finalul fiecarei reprezentatii, sala plina de copii, de familii, de cupluri aplaudand in picioare. Suntem convinsi ca, desi ajunsi la a treia serie de reprezentatii, vom simti din nou nerabdarea unui spectacol pe care ni-l dorim desavarsit, atinsa de bucuria de a fi adus magia unui asemenea musical mai aproape de publicul nostru”, a declarat Atena Simovic, Alternative Content & Events Director in cadrul Baneasa Developments.
Potrivit unui comunicat remis 9am, pentru elaborarea celei mai mari productii private a unui musical din Romania, alaturi de regizor, au lucrat scenograful Maruti Evans, designerul de costume Oana Botez, coregrafa Violeta Dinca, designerul de lumini Daniel Klinger, o echipa formata din 70 de artisti si peste 200 de oameni implicati in productie. Traducerea si adaptarea libretului au fost realizate de Ernest Fazekas.
Biletele au fost deja puse in vanzare si sunt disponibile pe www.grandentertainment.ro, in reteaua bilet.ro si la casele de bilete ale cinematografului din Baneasa Shopping City.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro