Cantareata si compozitoarea australiana Sia a fost data in judecata de fanii nemultumiti de concertul pe care l-a sustinut in Israel, pe 11 august. Ei isi vor banii inapoi pe biletele in valoare de 70 de lire sterline, suma echivalenta cu aproximativ 80 de euro, informeaza nme.com.

Principala plangere a fanilor este ca Sia a cantat doar pentru 65 de minute in parcul Yarkon din Tel Aviv. Fanii au fost nemultumiti, de asemenea, de faptul ca in timpul concertului Sia a stat in spatele scenei, cu fata acoperita, ceea ce a facut ca spectacolul sa fie lipsit de vitalitate.

O alta plangere se refera la faptul ca melodiile interpretate, dar si cuvintele pe care artista le-a spus in pauzele dintre cantece au fost ”impersonale”, intrucat nu a mentionat ca se afla in Tel Aviv sau Israel.

Intre nemultumirile fanilor se mai numara si faptul ca ecranele amplasate pentru concert au aratat videoclipuri inregistrate, in locul spectacolului live. Astfel, fanii care se aflau in spatele parcului nu au putut vedea artista pe scena.

”Vrem sa subliniem ca spectacolul a fost un success. Am primit sute de comentarii de la fani multumiti, care au apreciat atat interpretarea, cat si productia. In plus, ar trebui notat si faptul ca, din cate stim noi, plangerile nu au fost indreptate impotriva Siei”, a spus Ilan Elkayam, responsabilul pentru promovarea turneului, pentru IQ, citat de News.ro.

Citeste si:
Lady Gaga şi Jennifer Lopez vor concerta la ceremonia de inaugurare...
Lady Gaga şi Jennifer Lopez...

Sia va canta, in acest weekend, la V Festival, pentru a-si promova albumul ”This Is Acting”, iar miercuri seara a sustinut un concert in Piata Constitutiei din Bucuresti.

Kate Isobelle Furler (nascuta pe 18 decembrie 1975), cunoscuta sub numele de Sia, este o cantareata, compozitoare si producatoare care a lansat sapte albume de studio si cinci albume live. A fost nominalizata de patru ori la premiile Grammy.

In urma cu un an, Sia anunta ca are planuri de a regiza un film care o va avea in rolul principal pe dansatoarea Maddie Ziegler. Cantareata a scris deja scenariul, al carui titlu este ”Sister”, cu ajutorul autorului de romane pentru copii Dalles Clayton. Actiunea are la baza o poveste scrisa de artista americana in urma cu opt ani.

Sia si-a facut debutul regizoral cu videoclipul ”Chandelier”, in 2014. Sub semnatura sa au aparut si videoclipurile ”Big Girls Cry” si ”Cheap Thrills” si a coregizat controversatul ”Elastic Heart”, cu dansatoarea Maddie Ziegler si actorul Shia LaBeouf.

Citeste si:
Prim-ministrul Israelului va împărți vaccin țărilor care le sunt...
Prim-ministrul Israelului va...

Artista isi va imprumuta vocea pentru filmul ”My Little Pony: The Movie” si va semna cateva cantece care vor fi folosite pe coloana sonora a productiei. In 2015, ea si-a mai imprumutat vocea pentru un episod din serialul ”Transparent”, productie a companiei Amazon.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.