De-a lungul vizitei sale oficiale in Londra, unde cuplul american s-a intalnit cu Printul William, Ducesa de Cambridge si micul print George, in cadrul unei petreceri de la Palatul Kensington, presedintele Obama a trecut de la Shakespeare la Harry Potter.
Scriitoarea J.K. Rowling a fost printre oaspetii care l-au intalnit pe presedintele Barack Obama in cadrul unei receptii, la ambasada SUA din Londra, in acest weekend.
Purtatorul de cuvant al scriitoarei, Rebecca Salt, a confirmat faptul ca Rowling s-a bucurat de o intalnire privata cu Oabama. Premierul Marii Britanii David Cameron a fost si el oaspete al dineului oficial. La inceputul vizitei sale, presedintele Barack Obama a vizitat Teatrul Globe cu ocazia implinirii a 400 de ani de la moartea dramaturgului englez.
Presedintele american a ajuns in Marea Britanie in seara de 22 aprilie pentru o vizita de trei zile. In mod oficial ,vizita sa a fost legata de implinirea celor 90 de ani ai reginei Elisabeta a II-a. De fapt, vizita a fost o pledoarie pentru a-i indemna pe britanici sa voteze in favoarea ramanerii Marii Britanii in UE, in cadrul referendumului care va fi organizat pe 23 iunie, potrivit The Economist.
Nu este pentru prima oara cand Rowling s-a intalnit cu Obama - scriitoarea a mai participat la un banchet organizat de presedintele american impreuna cu sotia sa Michelle prima oara cand cuplul american a vizitat Marea Britanie in 2011, in cadrul unui banchet organizat in cinstea reginei Elisabeta a II.
Daca Shakespeare este cel mai mare scriitor al Marii Britanii, Rowling este cel mai mare scriitor in viata. Cartile sale despre Harry Potter s-au vandut in mai multe de 400 de milioane de copii la nivel mondial.
In varsta de 50 de ani, J. K. Rowling, care inainte de a-si publica romanele din seria "Harry Potter" era o mama singura ce traia din ajutorul social, are o avere de peste un miliard de dolari, potrivit revistei Forbes. Totodata, J.K. Rowling este considerata una dintre cele mai influente femei britanice, precizeaza MEDIAFAX.
Necta, influencerul român ales de Numeris pentru un proiect exclusiv
Cartile "Harry Potter" au fost publicate intre anii 1997 si 2007 si au fost adaptate pentru marele ecran, cu Daniel Radcliffe in rolul lui Harry, Emma Watson ca Hermione Granger si Rupert Grint ca Ron Weasley. Filmele au avut incasari totale de peste 7,7 miliarde de dolari pe plan mondial.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro
-
Cum arată și cu ce se ocupă noul iubit al Deei Maxer? Meseria care îl va face...
Sursa: kudika.ro