LifeStar4 Decembrie 201515:53

Lectura de 2 minute

Scott Weiland, fostul solist al trupelor rock Stone Temple Pilots si Velvet Revolver, a murit la varsta de 48 de ani.

Informatia a fost confirmata prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina sa oficiala de Facebook, vineri dimineata. Dave Navarro, chitaristul trupei Jane's Addiction, a confirmat la randul sau aceasta informatie, printr-un mesaj publicat pe Twitter, in noaptea de joi spre vineri: "Prietenul nostru Scott Weiland a murit". Ulterior, Dave Navarro a sters acel mesaj.

Rockerul american si trupa sa, Scott Weiland and The Wildabouts, urmau sa sustina in aceasta luna un turneu care includea concerte in orasele americane Reno, pe 18 decembrie, si Napa, pe 19 decembrie. Trupa se afla in Minnesota, pentru o serie de concerte la Medina Ballroom. Potrivit site-ului TMZ.com, Scott Weiland a fost gasit decedat in autocarul de turneu al trupei sale. Cantaretul american, care implinise varsta de 48 de ani pe 27 octombrie, s-a confruntat in ultimii ani cu dependenta de droguri si alcool.

Originar din California, Scott Weiland a infiintat trupa Stone Temple Pilots cu fratii Robert si Dean DeLeo, alaturi de care a avut un succes comercial rasunator in anii 1990. In 1993, albumul de debut al formatiei americane, "Core", a ajuns pana pe locul al treilea in topul Billboard 200, iar, in anul urmator, trupa Stone Temple Pilots a inregistrat un succes si mai mare, gratie albumului "Purple", care a ajuns pe primul loc in topul Billboard 200 si a inclus o serie de piese care au devenit celebre, precum "Big Empty", "Vasoline" si "Interstate Love Song".

Beneficiind de vocea inconfundabila a lui Scott Weiland, trupa Stone Temple Pilots a devenit tot mai populara in anii din era post-grunge, dar, desi a vandut milioane de albume pe plan mondiale, membrii sai au inceput sa se inteleaga tot mai putin. Trupa americana a luat mai multe pauze in cariera, in timpul carora Weiland a participat la cateva proiecte solo.

Citeste si:
Un copil din Giurgiu a fost găsit mort în apropierea locuinței sale
Un copil din Giurgiu a fost...

Stone Temple Pilots a trecut apoi prin mai multe schimbari de componenta in anii urmatori. Cel mai recent, formatia americana l-a recrutat pe Chester Pennington, solistul trupei Linkin Park. Acesta a anuntat insa pe 9 noiembrie ca a renuntat la aceasta colaborare.

In 2002, Scott Weiland s-a alaturat fostilor membri din Guns N' Roses Slash (chitara), Duff McKagan (bass) si Matt Sorum (tobe) pentru a forma un supergrup, denumit Velvet Revolver. Noua formatie a lansat doua albume de mare succes - "Contraband", in 2004, si "Libertad", in 2007.

Inca inainte de a fi inclus in grupul Velvet Revolver, Scott Weiland avusese deja mai multe probleme cu justitia, in principal din cauza dependentei sale de droguri si a conducerii automobilului sub influenta alcoolului. In 1995, rockerul a fost condamnat pentru cumparare de cocaina si plasat in regim de libertate conditionata. In 2003 si in 2007, artistul a fost din nou arestat, pentru conducerea automobilului sub influenta alcoolului si pentru fuga de la locul accidentului. Heroina devenise drogul sau preferat, iar Scott Weiland s-a internat intr-o clinica de dezintoxicare, in 2007, insa nu a reusit sa finalizeze acel program medical.

Citeste si:
A murit Neil Peart, bateristul trupei de rock progresiv Rush
A murit Neil Peart,...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.