Primul contract semnat cu o casa de discuri de membrii trupei The Beatles - la inceputul carierei, in perioada petrecuta la Hamburg, in Germania -, estimat la peste 150.000 de dolari, va fi pus in vanzare intr-o licitatie care va avea loc la New York, in luna septembrie, informeaza Reuters.

Contractul, redactat in limba germana si semnat in anul 1961 de Paul McCartney, John Lennon, George Harrison si Peter Best, tobosarul de atunci al grupului, face parte dintr-o colectie de 300 de obiecte care au legatura cu trupa The Beatles si care au facut parte din colectia lui Uwe Blaschke, un renumit producator muzical din Germania.

Dean Harmeyer, directorul de achizitii al casei Heritage Auctions, organizatoarea licitatiei, considera ca acest contract reprezinta "probabil cel mai important document din punct de vedere istoric semnat de trupa The Beatles care va fi scos vreodata la licitatie".

Colectia producatorului muzical Uwe Blaschke include fotografii, documente si autografe din perioada in care trupa The Beatles s-a aflat in Germania, la inceputul anilor 1960, inainte de a deveni cunoscuta si apreciata in lumea intreaga.

Contractul din 1961 a vizat un album care nu a purtat insa pe coperta numele trupei The Beatles. Documentul a fost semnat pentru o versiune mai rapida a unui cantec traditional german pentru copii, "My Bonnie", iar in dreptul autorilor au fost trecuti Tony Sheridan & The Beat Brothers, deoarece casa de discuri producatoare a considerat ca numele "Beatles" nu era potrivit pentru piata muzicala din Germania, afirma organizatorii licitatiei.

"Fara acest contract, care i-a ajutat sa colaborezeze apoi in mod direct cu managerul Brian Epstein, este posibil ca membrii The Beatles sa nu fi avut parte de succesul care a urmat, in calitate de trupa rock. Iar in acel moment, au trecut o piatra de hotar in cariera lor - au semnat in sfarsit un contract cu o casa de discuri, iar acesta era un lucru la care doar visau inainte de «My Bonnie»"
, a declarat Dean Harmeyer.

Citeste si:
Kim Kardashian, achiziție neașteptată la o licitație. Vedeta a...
Kim Kardashian, achiziție...

Printre celelalte obiecte ce vor fi scoase la licitatie se afla o copie a primului single de succes al trupei, "Love Me Do", cu autografele membrilor formatiei, estimata la 10.000 de dolari, dar si o fotografie ce il prezinta pe tanarul George Harrison, pe atunci in varsta de 17 ani, in timp ce proba o jacheta din piele. Realizata in 1960, in Hamburg, aceasta fotografie este estimata la aproximativ 3.000 de dolari.

Obiectele si suvenirele asociate trupei The Beatles se afla la mare cautare in randul colectionarilor. O chitara la care George Harrison a cantat in 1963 a fost vanduta cu 485.000 de dolari la New York, in luna mai, iar mai multe manuscrise si desene pe care John Lennon le-a scris pentru doua carti la jumatatea anilor 1960 s-au vandut cu 2,9 milioane de dolari la o licitatie organizata de casa Sotheby's in 2014.

Citeste si:
TOP 10 cele mai scumpe oraşe din lume în 2022
TOP 10 cele mai scumpe oraşe...

Grupul The Beatles s-a destramat in 1970. John Lennon a fost impuscat mortal la New York in 1980 la varsta de 40 de ani. George Harrison a murit de cancer in 2001.

Licitatia va fi organizata de casa Heritage Auctions la New York pe 19 septembrie, dupa ce obiectele ce vor fi propuse la vanzare vor fi in prealabil expuse in Los Angeles si Dallas.

John Lennon, Paul McCartney, Ringo Starr si George Harrison au format trupa The Beatles, in anii 1960, unul dintre cele mai faimoase si de succes grupuri din istoria muzicii rock, avand la activ peste 1,1 miliarde de discuri vandute in lumea intreaga.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.