LifeStar 22 Mai 2015 16:33
Actrita americana Eva Longoria, una dintre protagonistele serialului "Neveste disperate", vrea sa isi construiasca propriul "imperiu" in domeniul fitnessului, cu ajutorul unei colectii de DVD-uri despre dieta si exercitii fizice care se adreseaza femeilor hispanice, relateaza contactmusic.com.

Vedeta americana s-a concentrat in ultimii ani pe productia altor seriale TV si pe lansarea propriului lant de restaurante cu specific mexican. "Eva a remarcat faptul ca exista o lipsa majora de resurse din domeniul sanatatii pentru femeile hispanice. Vrea sa lucreze cu chef-ii de la restaurantul ei, Beso, pentru a produce o serie de inregistrari video despre diete si nutritie, alaturi de o colectie de DVD-uri cu exercitii fizice in genul celor lansate de Jane Fonda", a dezvaluit o sursa din anturajul celebrei actrite.

Potrivit aceleiasi surse, Eva Longoria ar fi initiat deja negocieri cu mai multe companii care ar putea sa o ajute sa se lanseze in domeniul fitnessului. "Netflix intentioneaza deja sa o sustina. Eva considera ca acest proiect ar putea deveni o adevarata fabrica de bani", a adaugat aceeasi sursa pentru editia americana a revistei OK!.

Eva Longoria a obtinut, in 2013, o diploma de masterat la California State University din Northridge, unde a studiat istoria populatiei americane de origine latina in cadrul cursului intitulat "Studii Chicano", scrie MEDIAFAX. Eva Longoria a devenit celebra gratie personajului Gabrielle Solis din serialul de televiziune "Neveste disperate/ Desperate Housewives". Cele mai recente roluri de pe marele ecran pentru Eva Longoria dateaza din 2008, cand a jucat in comedia "Numai peste cadavrul ei/ Over Her Dead Body", si 2012, cand a aparut in "For Greater Glory: The True Story of Cristiada". De asemenea, actrita a dat voce unui personaj din animatia "Arthur Christmas" (2011).


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.