Cantareata Madonna, care a fost casatorita de doua ori, spune ca s-ar marita din nou, daca ar gasi barbatul potrivit, informeaza contactmusic.com.

Madonna, in varsta de 56 de ani, a fost casatorita cu actorul Sean Penn timp de patru ani, pana in 1989, si cu regizorul britanic Guy Ritchie, in perioada 2002-2008. Artista a declarat ca nu ar refuza sa se casatoreasca din nou, daca ar intalni "barbatul potrivit". Ea a facut aceste afirmatii intr-un interviu acordat lui Ryan Seacrest, pentru un post de radio din Los Angeles, dupa gala premiilor Grammy, unde artista a sustinut un recital. Intrebata daca s-ar casatori din nou, Madonna a spus: "Iarasi? Pentru a treia oara? Nu o sa spun niciodata nu. Poate. Daca o sa intalnesc barbatul potrivit".

Cantareata, care are patru copii, Lourdes, in varsta de 18 ani, Rocco, in varsta de 14 ani, David si Mercy, ambii in varsta de noua ani, a recunoscut ca in prezent nu are o relatie serioasa cu niciun barbat. Intrebata de jurnalistul Ryan Seacrest, de la postul de radio KIIS FM, daca are o relatie, Madonna a raspuns: "Nu chiar, nu. Adica nu e nimic special, stii. Te astept pe tine, Ryan, si te astept de foarte mult timp, nu pot sa renunt la asta", scrie MEDIAFAX.

In cadrul aceluiasi interviu, Madonna a declarat ca momentul in care i s-a vazut fundul pe covorul rosu de la gala premiilor Grammy, care a avut loc duminica seara, nu a fost planuit, ci a fost doar un "accident inspirat legat de vestimentatie". Cantareata a purtat o tinuta de piele semnata Givenchy, iar dupa ce a pozat pentru fotografi, la plecare, incercand sa-si aranjeze tinuta, a ridica partea din spate a fustei, dezvelindu-si total posteriorul. "Toata lumea mi-a vazut deja posteriorul gol, dar nu in ultima vreme, nu din anii 1990", a spus cantareata, care a interpretat in premiera piesa "Living for Love", de pe viitorul sau album, "Rebel Heart", in cadrul galei premiilor Grammy.

Considerata "una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor", numita si "Queen of Pop (regina muzicii pop)", Madonna este si cea mai bine vanduta cantareata din secolul XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vandute in intreaga lume. In martie 2008, ea a fost inclusa in Rock and Roll Hall of Fame. In august 2009, Madonna a concertat la Bucuresti, in cadrul turneului "Sticky and Sweet". Cel mai recent album lansat de Madonna, al 12-lea din cariera, a fost "MDNA" (2012).

Citeste si:
De ce se grăbesc Lora și Ionuț Ghenu să se căsătorească: „Oricum o...
De ce se grăbesc Lora și...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.