Vedeta de televiziune Bruce Jenner, tatal vitreg al starletei Kim Kardashian, a fost implicat, sambata, intr-un grav accident auto, in urma caruia o femeie a murit, potrivit reuters.com.

Politia din Los Angeles a confirmat ca Bruce Jenner se afla intr-una dintre cele patru masinile care au fost implicate intr-un accident produs pe o autostrada din Malibu. Bruce Jenner, in varsta de 65 de ani, nu a fost ranit in acest accident, in care a murit insa o femeie in varsta de 70 de ani, potrivit bbc.co.uk.

Pe de alta parte, alte sapte persoane care se aflau in masinile care s-au tamponat au fost duse la spital pentru a primi ingrijiri medicale, scrie MEDIAFAX.

Potrivit relatarilor din presa americana, Bruce Jenner, care se afla la volanul unui automobil Cadillac Escalade, ar fi sustinut ca era urmarit de paparazzi in momentul producerii accidentului, insa un purtator de cuvant al Politiei din Los Angeles a spus ca nu exista indicii potrivit carora tatal vitreg al lui Kim Kardashian ar fi fost urmarit in momentul impactului. Pe de alta parte, potrivit tmz.com, chiar inainte de producerea accidentului, Bruce Jenner a fost surprins intr-o fotografie in care pare ca isi foloseste telefonul mobil si are mainile ridicate de pe volan.

Potrivit organelor de ancheta, Jenner a cooperat cu politistii, a trecut cu bine de alcooltest si a fost de acord sa ii fie recoltata o proba de sange.

Bruce Jenner a castigat o medalie de aur la Jocurile Olimpice din 1976 de la Montreal, in proba de decatlon, insa este mult mai cunoscut datorita aparitiilor sale in reality show-ul "Keeping Up With The Kardashians".

Bruce Jenner s-a casatorit cu Kris Kardashian, mama starletei Kim Kardashian, in 1991. Cei doi au impreuna doua fiice, Kendall si Kylie. Jenner este tatal vitreg al celor patru copii ai lui Kris Kardashian din mariajul anterior al acesteia, cu Robert Kardashian: Kourtney, Kim, Khloé si Rob.

Bruce Jenner si Kris Kardashian si-a anuntat despartirea in octombrie 2013. In septembrie 2014, Kris Kardashian a depus actele de divort citand diferente ireconciliabile. Divortul lor a fost finalizat in decembrie 2014, insa potrivit legislatiei americane despartirea va fi oficiala abia in martie 2015. In ultima perioada, Bruce Jenner a starnit controverse in presa americana, dupa ce a anuntat ca a luat decizia de a se transforma in femeie.

Citeste si:
Kim Kardashian, achiziție neașteptată la o licitație. Vedeta a...
Kim Kardashian, achiziție...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.