6 Februarie 2015 , 14:24 in LifeStar
Bobby Brown a negat zvonurile potrivit carora Bobbi Kristina Brown, fiica lui si a regretatei cantarete Whitney Houston, ar fi fost deconectata de la aparatele de mentinere a functiilor vitale, intrucat crede ca Dumnezeu va face un miracol si ii va salva fiica.

Aceasta idee nu este insa impartasita si de medicii americani, care i-au spus ca situatia medicala a lui Bobbi Kristina nu se va ameliora, iar deconectarea de la aparatele de mentinere a functiilor vitale ar fi decizia cea mai potrivita.

Insa Bobby Brown si familia Houston, care au credinte religioase profund inradacinate, cred ca medicii americani nu au luat in calcul miracolele facute de Dumnezeu, iar cele doua familii au asistat in trecut la astfel de "miracole". Bobby Brown spune ca un membru al familiei sale a reusit sa revina la viata dupa ce a petrecut opt zile intr-o coma profunda, scrie MEDIAFAX.

Intre timp, membrii celor doua familii, Brown si Houston, s-au adunat la spitalul din Atlanta unde este internata Bobbi Kristina, pentru a participa la sesiuni de rugaciuni alaturi de patul acesteia. Potrivit TMZ.com, starea medicala a lui Bobbi Kristina a ramas neschimbata inca de luni dimineata. Functiile ei cerebrale se afla la un nivel minimal si de atunci nu s-a produs nicio ameliorare.

Atunci cand fiica lui a fost transferata la Emory University Hospital din Atlanta, marti, Bobbi Brown spera ca medicii din acest spital, care detine unul dintre cele mai performante sectii de neurologie din Statele Unite, vor putea sa faca mai mult pentru fiica lui, insa acest lucru nu s-a intamplat.

Joi seara, in presa americana au aparut mai multe zvonuri potrivit Bobbi Kristina a fost deja deconectata de la aparatele de intretinere a functiilor vitale, insa membrii familiei sale au spus ca acele informatii sunt false. Alte surse au declarat pentru TMZ.com ca decizia se afla in mainile lui Bobby Brown, dar rapperul a refuzat sa ia o decizie joi, ziua in care a implinit varsta de 46 de ani, preferand sa o amane pana in weekend.

Bunica tinerei, Cissy Houston - mama cantaretei Whitney Houston - nu a ajuns inca la spitalul din Atlanta, iar Bobby Brown vrea sa ii ofere lui Cissy suficient timp pentru a veni sa isi vada nepoata spitalizata. Bobbi Kristina Brown se afla in coma indusa inca de sambata, intrucat medicii au dorit sa reduca riscul de declansare a unor inflamatii la nivel cerebral.

Bobbi Kristina, fiica regretatei cantarete americane Whitney Houston cu rapperul Bobby Brown, a fost spitalizata de urgenta weekendul trecut, dupa ce iubitul ei, Nick Gordon, a descoperit-o fara semne vitale in cada din sala de baie a resedintei lor din Roswell, un oras din statul Georgia. De atunci, familia Houston a dat publicitatii o declaratie de presa in care a precizat ca Bobbi Kristina, in varsta de 21 de ani, "lupta pentru viata ei" si, potrivit presei americane, a fost transferata de la North Fulton Hospital la Emory University Hospital din Alabama.

In urma cu aproape trei ani, pe 11 februarie, mama lui Bobbi Kristina, renumita cantareata americana Whitney Houston, a fost descoperita decedata intr-o cada din hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, cu doar cateva ore inainte de a participa la o petrecere organizata cu ocazia premiilor Grammy.

Autopsia a dezvaluit faptul ca artista s-a inecat in cada, "in apa extrem de fierbinte", care avea o adancime de doar 30 de centimetri. Biroul de medicina legala din Los Angeles a stabilit ca decesul cantaretei a reprezentat o "moarte accidentala prin inecare", iar printre factorii care au contribuit la deces s-au aflat "o maladie cardiaca si consumul de cocaina".

Bobbi Kristina Brown este singurul copil al celebrei cantarete. Ea s-a nascut in 1993, in timpul casatoriei lui Whitney Houston cu rapperul Bobby Brown, de care artista a divortat in 2007.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Bobby Brown: Nu pot sa o deconectez pe Bobbi Kristina!.


Ultima ora din LifeStar pe 9AM