LifeStar10 Septembrie 201410:39

Lectura de 3 minute

Jackie Chan va veni in Romania cu ocazia festivalului Zilele Filmului Chinezesc si pentru a-si lansa pelicula "Zodiacul Chinezesc". Actorul american a declarat ca a auzit de tara noastra , de la Cupa Mondiala si de la turneele de tenis.

Joi, Jackie Chan va veni la Bucuresti, la invitatia Administratiei de Presa, Publicitate, Radio, Televiziune si Cinematografie din China si a Casei Romano-Chineze, pentru a deschide evenimentul Zilele Filmului Chinezesc si pentru a-si lansa filmul "Zodiacul Chinezesc", pe care l-a regizat si in care interpreteaza si rolul principal. Evenimentul de lansare va avea loc la Grand Cinema & More din Baneasa Shopping City.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, intrebat fiind ce stia despre Romania inainte de a veni in tara noastra, Jackie Chan a spus: "Ca un tip din Hong Kong, stiu Romania de la Jocurile Olimpice, de la Cupa Mondiala si de la turneele de tenis. Chiar astept cu nerabdare sa vizitez Mamaia si Castelul lui Dracula, dar, din pacate, stau aici (in Romania, n.r.) doar pentru sase ore".Casa Romano-Chineza, in calitate de organizator principal al Zilelor Filmului Chinezesc in Romania, ii ofera lui Jackie Chan titlul onorific de ambasador al relatiilor culturale dintre cele doua tari, pentru a promova produsele culturale romanesti in China.

Acceptand sa fie ambasador cultural pentru Romania si China, Jackie Chan crede ca astfel "oamenii se pot intelege mai bine unii cu altii si acesta ar putea fi un mod de a mentine pacea".De asemenea, despre cum a inceput sa joace in filme, Jackie Chan a declarat: "Provin dintr-o familie foarte saraca, iar parintii mei m-au inscris la Peking Opera School din Hong Kong, cand aveam 6 ani. Nu am avut de ales, pentru ca nu aveam educatie. L-am urmat pe (cineastul, n.r.) Sammo Hung pentru a deveni cascador, dublura pentru cascadorii, regizor de cascadorii, apoi actor si regizor".

Actorul a transmis si un mesaj pentru Romania: "Salutare tuturor! Multumesc pentru sprijinul vostru. Sper sa pot sa mai vin in Romania si, poate, chiar sa fac un film aici".

Jackie Chan, nascut in 1954, este unul dintre cei mai cunoscuti si mai iubiti actori originari din Hong Kong, reusind sa-si construiasca o cariera de succes in filmele cu arte martiale. In 2002, a castigat un premiu Taurus pentru intreaga cariera la World Stunt Awards (Oscarurile in domeniul cascadoriilor) si in acelasi an a primit o stea pe Walk of Fame. De asemenea, a castigat un premiu MTV Movie pentru intreaga cariera, in 1995, si alte doua premii MTV Movie pentru rolurile din prima si a doua parte a seriei "Ora de varf/ Rush Hour". In 1999, a fost numit actorul anului la Hollywood Film Festival.

Printre filmele in care a jucat se numara "Fracul magic", "Ocolul Pamantului in 80 de zile", seria "Ora de varf", "Spionul din vecini", "Karate Kid" si a asigurat vocea Maimutei in seria "Kung Fu Panda".

Evenimentul Zilele Filmului Chinezesc in Romania va fi organizat de Casa Romano-Chineza si Ministerul Culturii, in colaborare cu Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucuresti si Administratia de Stat pentru Presa, Publicatii, Radio, Film si Televiziune din China, in perioada 11 - 22 septembrie, in Bucuresti, Craiova si Arad.

Citeste si:
16 containere cu deseuri au fost descarcate de pe un vapor olandez
Portul Constanta: 16...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.