Averea actritei Lauren Bacall, in valoare de 26,6 milioane de dolari, va fi impartita celor trei copii ai sai, insa vedeta a lasat scris in testamentul sau ca Sophie, catelusa pe care a iubit-o atat de mult, dar si menajera sa, Isla Hernandez, sa primeasca o parte din bani, potrivit dailymail.co.uk.

Actrita, care a murit pe 12 august, in urma unui accident cardio-vascular, a cerut prin intermediul testamentului sau ca intreaga sa avere sa fie impartita, in mod egal, celor trei copii ai sai - Leslie Howard Bogart, Sam Robards si Stephen Humphrey Bogart. De asemenea, actrita si-a dorit ca Sophie, catelusa sa, sa fie bine ingrijita. Astfel, unul dintre fiii actritei, Sam Robards, a primit o suma de 10.000 de dolari pentru a avea grija de patruped, scrie MEDIAFAX.

In plus, o suma in valoare de 15.000 de dolari din averea actritei ii revine Islei Hernandez, care a lucrat ca menajera in casa artistei in ultimii 14 ani.

"Este minunat - nu m-am gandit nicioadata ca ar face ceva pentru mine", a declarat Hernandez, o imigranta din Honduras.

Desi obiectele de arta pe care actrita le detinea vor fi scoase la licitatie in aceasta toamna, Lauren Bacall le-a cerut membrilor familiei sale sa pastreze cateva dintre acestea. "Le cer copiilor mei sa-mi respecte dorinta de a pastra private cateva scrisori personale, scrieri, jurnale si alte lucrari sau lucruri personale", a scris Bacall in testamentul sau.

Potrivit Page Six, testamentul are 10 pagini si a fost scris in septembrie anul trecut.

O mare parte din averea actritei a fost investita in apartamentul sau din Central Park West, care valoreaza 9 milioane de dolari. Lauren Bacall a locuit in acest apartament de cand s-a casatorit cu Jason Robards, in 1961.

Lauren Bacall s-a casatorit prima data cu Humphrey Bogart, in 1945, cand avea 20 de ani. Bogart a murit de cancer esofagian in 1957. Cuplul a avut doi copii, Stephen, in varsta de 65 de ani, un producator de stiri si de film documentar, si Leslie, in varsta de 58 de ani, un instructor yoga. Bacall s-a casatorit cu cel de-al doilea sot, actorul Jason Robards Jr., in 1961, si au impreuna un fiu, Sam, in varsta de 53 de ani, care la randul lui este actor. Bacall si Robards au divortat in 1969.

Lauren Bacall, devenita o veritabila legenda a "Epocii de Aur" de la Hollywood, a facut parte dintr-o extinsa familie evreiasca, fiind de origine romana pe linie materna, dar si verisoara a lui Shimon Peres, care a devenit cel de-al noualea presedinte al Israelului, potrivit vanityfair.com.

Citeste si:
Oana Lis și-a pus fanii pe jar. Ce avere ar fi primit vedeta:...
Oana Lis și-a pus fanii pe...

Lauren Bacall a fermecat cinematograful hollywoodian, in cei peste 60 de ani de cariera, prin vocea profunda si ochii sai albastri. Lauren Bacall a devenit celebra cu rolul din filmul "To Have and Have Not" al lui Howard Hawks, la varsta de 19 ani, in 1944, alaturi de Humphrey Bogart, cu care a format un cuplu legendar. A fost sotia lui Bogart timp de 12 ani, pana la decesul actorului, in 1957.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.