LifeStar 3 Iunie 2014 11:10
Oliver Stone va realiza un film despre Edward Snowden, fostul consultant al Agentiei pentru Securitate Nationala a Statelor Unite.

Oliver Stone, in varsta de 67 de ani, si producatorul Moritz Borman au cumparat drepturile de ecranizare a cartii scrise de Luke Harding "The Snowden Files: The Inside Story of the World's Most Wanted Man", care prezinta in detaliu dezvaluirile lui Snowden privind amploarea sistemului de supraveghere organizat de Agentia pentru Securitate Nationala americana.

"Este unul dintre cele mai importante subiecte ale vremurilor noastre. O adevarata provocare. Ma bucur ca (ziarul, n.r.) The Guardian colaboreaza cu noi", a spus regizorul american intr-un comunicat, conform MEDIAFAX.

Oliver Stone, care a primit premiul Oscar la categoria "cel mai bun regizor" pentru filmele "Plutonul" (1986) si "Nascut pe 4 iulie" (1989), va scrie si scenariul, in care vor fi incluse materiale ale jurnalistilor de la The Guardian care au adus acest caz in atentia cititorilor.

Edward Snowden, nascut in 1983, este pus sub acuzatie in SUA pentru spionaj si furt de documente apartinand statului.

Dezvaluirile sale, provenind din documente furate, au pus in incurcatura administratia americana si au tensionat relatiile cu tarile aliate, furioase sa descopere ca Washingtonul inregistra chiar si convorbirile private ale liderilor lor. Snowden, acuzat de spionaj, a fost nevoit sa paraseasca Statele Unite, in prezent aflandu-se pe teritoriul Rusiei, unde a obtinut azil. Acest regim expira insa la sfarsitul lunii august, iar Snowden a transmis recent o cerere oficiala de azil in Brazilia.

Oliver Stone, un veteran al Razboiului din Vietnam, este cunoscut pentru filmele sale cu miza ideologica, fiind si castigator al unui premiu Oscar pentru scenariul lungmetrajului "Midnight Express". Incepand cu "JFK" pana la "Nascuti asasini", filmele lui Stone au generat mereu controverse.

Citeste si:
Edward Snowden, videoconferinta din Rusia: Nu traiesc intr-o cutie....
Edward Snowden,...

Un alt film recent al sau, intitulat "W", despre fostul presedinte american George W. Bush, a fost lansat in 2008, cu cateva saptamani inainte de alegerile prezidentiale americane. In "W", regizorul a construit intriga pe baza conflictului oedipian dintre presedintele George W. Bush si tatal sau, fostul presedinte George H. W. Bush.

Sensibil fata de destinul tarilor in curs de dezvoltare, Oliver Stone a realizat multe pelicule in acest registru, printre care "Comandante" (2003) si "In cautarea lui Fidel" (2006), consacrate presedintelui cubanez Fidel Castro, dar si "Salvador" (1986), despre conflictele din America Centrala.

In 2010, Oliver Stone a lansat "Wall Street: Banii sunt facuti sa circule/ Wall Street: Money Never Sleeps", continuarea filmului sau din 1987 "Wall Street".

Citeste si:
Regizorul Oliver Stone, acuzat de un fost model Playboy ca a...
Regizorul Oliver Stone,...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.