Creatorul de moda francez Jean Paul Gaultier a declarat ca Cezar, reprezentantul Romaniei la Eurovision 2013, ar merita "o mentiune speciala", spectacolul lui fiind unul "extravagant si, intr-un fel, neobisnuit".

"O mentiune speciala pentru Romania. A fost un spectacol extravagant si, intr-un fel, neobisnuit", a spus Jean Paul Gaultier, intr-o declaratie acordata TVR si postata pe site-ul Televiziunii Romane, transmite MEDIAFAX.

Show-ul Romaniei din finala a fost unul spectaculos, Cezar purtand o tinuta care includea o mantie neagra, din piele, velur si pietre semipretioase, conceputa de creatoarea de moda romana Doina Levintza.

Jean Paul Gaultier a creat rochia pe care a purtat-o Petra Mede, gazda finalei Eurovision 2013, care s-a desfasurat sambata seara, la Malmo, in Suedia.

Pe de alta parte, Jean Paul Gaultier a declarat, intr-un interviu acordat New York Magazine, ca o prestatie excelenta a unui artist la Eurovision trebuie sa fie "spectaculoasa, sa se remarce, sa fie over-the-top".

"Este un show mare, deci nu este momentul pentru minimalism sau pentru restrictii. Distractia este cel mai important lucru cand vine vorba despre Eurovision. Ca sa fiu cinstit, nu este vorba despre haine, ci despre imaginea de ansamblu. Cele mai bune prestatii sunt cele care depasesc barierele si te fac sa spui 'No Way' (Asa ceva nu e posibil, n.r.)", a spus Gaultier.

Cezar s-a intors in Romania in noaptea de duminica spre luni. Artistul roman s-a clasat pe locul al 13-lea in concursul a carui finala a avut loc, sambata seara, la Malmö Arena, in timp ce Emmelie de Forest din Danemarca a castigat competitia.

Cezar, care a participat la Eurovision cu piesa "It's My Life" (muzica si versuri Cristian Faur), a obtinut un total de 65 de puncte. Cezar nu a primit de la nicio tara punctajul maxim de 12 puncte, in timp ce cate 10 puncte au fost acordate reprezentantului Romaniei de Republica Moldova si Grecia.

Citeste si: Eurovision 2013: Danemarca, marea castigatoare. Romania termina pe locul 13


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.