R. Moldova este gata sa ofere regiunii transnistrene o autonomie larga, de tipul celei din Catalonia, afirma premierul Iurie Leanca, intr-un interviu pentru cotidianul rus Vedomosti, relateaza presa de la Chisinau.

Premierul Iurie Leanca a afirmat in interviul pentru publicatia rusa ca autoritatile de la Chisinau nu intentioneaza "sa elaboreze un plan de solutionare cuprinzator pentru reglementarea conflictului transnistrean si se vor "concentra pe pasi mici, intelegand foarte bine care sunt limite de care nu pot trece".

"Suntem gata sa oferim regiunii transnistrene o autonomie larga, astfel incat statul sa fie unit si, in acelasi timp, functional, iar ramurile Guvernului sa nu poata fi paralizate. Desigur, putem elabora un document ambitios, dar nu cred ca acesta va avea mari perspective. (Evgheni) Sevciuk, la o conferinta in Germania a propus experienta Sudanului, nu cred ca este cea mai buna solutie in cazul nostru. Suntem o tara europeana si trebuie sa preluam exemplele tarilor europene, cum ar fi cel din Catalonia. Nu uitati ca doar in Chisinau sunt mai multi cetateni rusi decat in toata Transnistria", a afirmat premierul Iurie Leanca in interviul pentru Vedomosti, transmite MEDIAFAX.

Declaratia premierului Iurie Leanca intervine in conditiile in care negocierile in formatul 5+2 in vederea solutionarii conflictului transnistrean nu au inregistrat progrese anul trecut, iar parafarea de catre R. Moldova a Acordului de Asociere cu UE a declansat dispute intre Chisinau si Tiraspol.

In acelasi timp, Rusia a avertizat R. Moldova ca apropierea de UE ar putea duce la pierderea regiunii transnistrene, iar Sovietul Suprem de la Tiraspol a aprobat anul trecut in prima lectura o lege propusa de liderul separatist Evgheni Sevciuk, care are in vedere preluarea legislatiei ruse de catre administratia separatista.

In interviul pentru publicatia rusa Vedomosti, seful Guvernului de la Chisinau, asigurat insa ca Rusia nu va recunoaste independenta regiunii separatiste. "Tiraspolul asteapta recunoastere din partea Rusiei, dar aceasta nu se va intampla. In acest moment, nu sunt premise strategice si nici economice. Recent, la intalnirea OSCE de la Kiev, a fost adoptata o declaratie prin care toti, inclusiv Rusia, au confirmat principiul de reglementare a conflictului in baza respectarii integritatii teritoriale a Republicii Moldova", a declarat Iurie Leanca.

Citeste si:
Premierul Marcel Ciolacu estimează că România va intra în 2024 în...
Premierul Marcel Ciolacu...

El a explicat, de asemenea, ca apropierea R. Moldova de UE va aduce beneficii si oportunitati atat pentru mediul de afaceri din regiunea transnistreana, cat si pentru cel din Rusia, care are interese economice importante in regiune. "Se deschid oportunitati unice pe piata europeana. In contextul unei solutii politice, vom fi gata sa vorbim despre drepturile de proprietate in Transnistria in baza principiului declarativ, ceea ce va permite intreprinderilor sa acceseze credite si fondurile regionale", a afirmat premierul Leanca.

El a adaugat ca si eliminarea regimului de vize dintre R. Moldova si UE va fi un moment benefic si pentru locuitorii din regiunea transnistreana. "Locuitorii din Transnistria care au un pasaport biometric al Republicii Moldova - iar acolo locuiesc aproape 300.000 de cetateni ai Republicii Moldova -, in momentul in care vom obtine eliminarea vizelor vor primi, de asemenea, dreptul de a calatori fara vize in spatiul Schengen", a afirmat premierul Iurie Leanca. El a adaugat ca "obtinerea unui regim fara vize are, din punct de vedere psihologic, probabil, cel mai mare impact: omul se simte liber (...)", potrivit UNIMEDIA.

Citeste si:
Belgia preia preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. Prioritățile...
Belgia preia preşedinţia...

Intrebat despre eventuale presiuni pe care le-ar putea face Rusia asupra R. Moldova pentru a nu semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeana, premierul Iurie Leanca a declarat ca nu poate ghici daca se va recurge la asa ceva. "Cert este ca R.Moldova va fi cat mai deschisa in dialogul cu partenerii rusi pentru a evita neintelegerile. Republica Moldova nu are de gand sa faca un joc geopolitic in interesul Rusiei sau al UE. Tara nu este un jucator si nici un element de confruntare geopolitica. R.Moldova va incerca sa pastreze relatii bune cu ambele parti", a mai afirmat premierul Iurie Leanca in interviul pentru Vedomosti, relateaza Info-Prim Neo.

Referitor la interzicerea vinurilor moldovenesti pe piata din Rusia, premierul Leanca a mentionat ca l-a rugat pe omologul sau rus, Dmitri Medvedev, sa explice in ce consta problema tehnica invocata de Moscova pentru aceasta decizie, dar raspunsul primit nu a clarificat situatia.

Citeste si:
A murit primul preşedinte al Republicii Moldova
A murit primul preşedinte al...

"Recunosc faptul ca nu toti exportatorii moldoveni au vinuri de calitate. Dar nu este corect ca toti sa fie pusi pe acelasi cantar. Sper ca in curand vom depasi aceasta situatie", a subliniat oficialul moldovean.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.