Un studiu efectuat de curand arata in premiera ca suplimentele cu vitamine antioxidante accelereaza dezvoltarea leziunilor precanceroase si a cancerelor pulmonare precoce, la soareci si pe celule umane in laborator.

Vitaminele A, C si E permit neutralizarea radicalilor liberi produsi de organism, care sunt nocivi din cauza puterii lor oxidante ridicate ce poate sa distruga celulele, sa accelereze imbatranirea si sa cauzeze cancer.

Se pare ca motivul pentru acest paradox a ramas pana acum necunoscut, explica profesorul Martin Bergö, director al Centrului de cercetari asupra Cancerului din cadrul Institutului de Medicina din Göteborg, Suedia, principalul autor al acestui studiu, publicat miercuri in revista medicala americana Science Translational Medicine.

"Am constatat ca acesti antioxidanti au triplat numarul tumorilor si au accelerat astfel foarte puternic agresivitatea acestora", a explicat profesorul Martin Bergö, citat de MEDIAFAX.

"Antioxidantii au ucis acei soareci de doua ori mai repede", a adaugat el, precizand ca efectele acestor substante depind de dozajul acestora. Astfel, cu cat dozele erau mai mari, cu atat mai mari erau si efectele.

Aceste rezultate au fost obtinute in doua modele de cercetari diferite pe soareci si pe celule canceroase pulmonare umane in vitro.

Antioxidantii stimuleaza progresia cancerului, diminuand cantitatile de proteina "p53", al carei rol principal consta in distrugerea celulelor tumorale pentru a evita ca acestea sa provoace distrugeri la nivelul ADN-ului.

"Cand am eliminat aceasta proteina la soareci si din liniile celulare cu cancer pulmonar uman, antioxidantii nu au mai avut efect", a explicat Martin Bergö.

Antioxidantii au o actiune daunatoare prin aceea ca diminueaza concentratia de radicali liberi din tumori, fapt care duce la scaderea cantitatilor de proteina p53 din sange si permitand celulelor canceroase sa se multiplice.

Acest mecanism sugereaza ca persoanele cu mici leziuni sau tumori nediagnosticate in plamani, fapt foarte probabil in cazul fumatorilor, ar trebui sa evite suplimentele de antioxidanti, sugereaza profesorul Martin Bergö.

Citeste si:
Prințul Harry și Meghan Markle după ce au aflat că prințesa de...
Prințul Harry și Meghan...

Ramane de aflat daca acest efect nefast al antioxidantilor se produce si pentru alte tipuri de cancer si daca aceste substante sunt benefice pentru persoane care prezinta riscuri mici de cancer, pentru a preveni astfel tumorile canceroase.

"Nu se stie deocamdata daca antioxidantii pot sa reduca riscul de cancer la persoanele cu o sanatate buna", a adaugat profesorul Martin Bergö.

Un studiu realizat de National Cancer Institute din Statele Unite, publicat in 2011, realizat pe 28.000 de barbati cu varstele cuprinse in intervalul 55-74 ani, a demonstrat deja o legatura intre beta-caroten, un puternic antioxidant prezent in numeroase legume, si consumat de asemenea sub forma de supliment alimentat, si o forma agresiva de cancer la prostata.

Acei cercetatori au reamintit, totodata, ca tratamentele anticancer vizeaza oxidarea celulelor canceroase pentru a le distruge. Antioxidantii ar putea din acest motiv sa slabeasca actiunea terapeutica a acelor tratamente.

Citeste si:
Alimente care întăresc imunitatea pentru lupta cu gripele din...
Alimente care îți întăresc...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.