Alimentația joacă un rol esențial în lupta cu gripele și virozele de sezon, sau chiar cu epidemia cu coronavirus. Medicii specialiști ne recomandă ce să mâncăm ca să nu răcim în această iarnă și explică importanța antioxidanților pentru corpul nostru dar și în ce alimente îi putem găsi.

Medicul nutritionist, Marilena Murguleț consideră că vitamina C este cea mai importantă pentru a întări imunitatea.

„Eu consider că regina sezonului rece este vitamina C. Și atunci toate alimentele care ne aduc vitamina C sunt extrem de importante și benefice. Pe lângă vitamina C, avem nevoie de vitamina D. Și, de asemenea, pentru creșterea imunității, ne ajută toți antioxidanții.”

Antioxidanții reprezintă o grupă de compuși care contribuie la susținerea integrității celulelor, în fața radicalilor liberi.

Radicalii liberi sunt molecule instabile pe care organismul nostru le produce. Aceștia pot provoca daune dacă nivelurile lor devin prea mari în organism. Astfel, sunt legați de mai multe boli, cum ar fi infecții, diabet, boli de inimă și cancer.

”Antioxidanții sunt vitamine A, C, E, minerale, Seleniu și Zinc, antioxidanți complecși, cum ar fi acidul alfa lipoic sau coenzima Q10, de care am auzit cu toții și pe care le găsim, în special, în legume și fructe. Să nu uităm că vitamina C, o luăm din alimentele crude, tot ce înseamnă preparat termic peste 60 de grade distruge vitamina C. Și foarte important este raportul pe care îl avem în organism între radicalii liberi, care știm că sunt rezidurile pe care le produce fiecare celulă, și antioxidanți. Corpul contracarează efectul radicalilor liberi prin acești antioxidanți. Astfel încât, dacă nivelul antioxidanților este peste nivelul radicalilor liberi, știm că suntem protejați. De aceea sunt persoane care fac infecții oarecum asimptomatice”, menționează Marilena Murguleț.

Antioxidanții întăresc imunitatea și cresc rezistența organismului în lupta cu infecțiile virale, bacteriene, fungice sau parazitare. Tocmai de aceea trebuie consumate alimentele bogate în astfel de compuși.

Pe primul loc sunt condimentele. De aceea, în sezonul rece, ne place aroma de scorțișoară, de cuișoare, ghimbirul, nucșoara, turmericul, care au o capacitate antioxidantă foarte puternică. Mâncăm alimente crude. În sezonul rece este mai greu să mâncăm crud, dar, datorită faptului că vitamina C este regină acum, avem toate citricele la dispoziție. Combinăm alimentele crude, legumele, varza, rădăcinoasele, cu ceaiuri calde”, adaugă nutriționistul.

Totodată, vitamina D este vitală pentru sănătatea organismului nostru. Însă, potrivit nutriționistului, această vitamină este liposolubilă, grasă. Astfel, este prezentă în puține alimente, cum ar fi gălbenușul de ou, peștele gras sau ciupercile, precizează antena3.ro

Citeste si:
5 alternative mai sănătoase la alimente pe care le consumi zilnic
5 alternative mai sănătoase...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Noiembrie 2020 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.