Reprezentantii trupei australiene AC/DC au reclamat la Compania Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale faptul ca, la iesirea din Romania prin vama Nadlac, li s-ar fi cerut mita cate 50 de euro pentru fiecare dintre cele 29 de camioane care transportau echipament.

Caravana trupei AC/DC a intrat intr-un conflict cu angajatii Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR), dupa ce drumarii au cerut spre verificare rovinietele din perioada de sedere, solicitare ilegala, iar apoi au pretins o suma de bani pentru a permite accesul spre Ungaria, dupa cum sustin reprezentantii trupei rock, scrie NewsIn.

"Am primit o sesizare de la reprezentantii AC/DC, pe care am luat-o foarte in serios. Am declansat un control acolo si vom lua masurile cele mai serioase. Eu personal ii felicit pe cei de la AC/DC ca mi-au trimis o sesizare, eu de unde sa stiu ce fac angajatii de acolo...", a declarat, pentru Realitatea.net, directorul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR), Dorina Tiron.


Potrivit acesteia, reprezentantii trupei rock sustin ca li s-a cerut, la Vama Nadlac, cate 50 de euro pentru fiecare dintre cele 29 de camioane care transportau echipament, fara sa li se elibereze facturi.

„S-a discutat pe seama rovinietei. Angajatii au cerut rovinieta, ei au dat-o, dar apoi angajatii au cerut rovinietele si din timpul sederii in tara, ceea ce nu era legal. Pentru ca nu au avut documentele, angajatii au cerut o suma de bani ca sa ii lase sa plece. Din plangere reiese ca li s-ar fi cerut cate 50 de euro pentru fiecare dintre cele 29 de camioane”, a precizat directorul CNADNR.

"Vom trimite la Timsoara o comisie care va ancheta cazul, condusa de sefa Departamentului de Control", Ana Lutu, a mai spus Dorina Tiron. Povestea spagii cerute celor de la AC/DC a inceput pe blogul lui Andrei Ciurcanu. Acesta scria ca "romanii nu iarta pe nimeni cand e vorba de luat spaga. Si nu i-au iertat nici pe cei de la AC/DC dupa concertul din Bucuresti. Surse din Ministerul Transporturilor si din Compania Nationala de Autostrazi sustin ca angajati din Vama Nadlac au cerut soferilor camioanelor, care transportau echipamentul trupei rock, spaga pentru a putea iesi din Romania".

Citeste si:
[VIDEO] AC/DC cu AXL Rose sunt inca AC/DC
VIDEO  AC/DC cu AXL Rose...

Trupa AC/DC a cantat in 16 mai pentru prima data in Romania, la Bucuresti, in Piata Constitutiei. La concert au asistat circa 60.000 de spectatori.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.