Aproximativ 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la care se alătură militari străini, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice, vor putea fi urmăriţi, miercuri, începând cu ora 11,00, la Parada Militară Naţională, organizată cu ocazia Zilei României în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.
 

Defilarea Paradei Militare la București de Ziua României

La paradă vor participa preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă. Defilarea se va realiza pe şoseaua Pavel D. Kiseleff, pe segmentul cuprins între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Victoriei. Potrivit Ministerului Apărării, în funcţie de condiţiile meteorologice, vor evolua şi aproximativ 30 de aeronave. În zona Arcului de Triumf va fi organizată o expoziţie de tehnică militară, care va putea fi vizitată după încheierea ceremoniei oficiale, până la ora 14,00.

Tot în Bucureşti, începând cu ora 9,00, va avea loc o ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, iar de la ora 19,00, militari ai Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul" se vor retrage cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional - Calea Victoriei - Palatul Parlamentului - Palatul Cotroceni - sediul brigăzii.

* Accesul persoanelor care doresc să asiste la ceremonia de Ziua Naţională a României se poate realiza fără a avea certificat verde, doar în afara zonelor oficiale delimitate de organizatori şi este permis cu asigurarea unei distanţe de minimum un metru între participanţi şi cu purtarea măştii de protecţie.

Pot participa cel mult 400 de persoane, pe baza certificatului verde

Potrivit Biroului de presă al Jandarmeriei Capitalei, participanţii pot veni în zona principală - pe şoseaua Pavel D. Kiseleff, segmentul cuprins între Piaţa Victoriei şi Piaţa Arcul de Triumf (pe ambele sensuri), cu acces dinspre Piaţa Victoriei sau dinspre Piaţa Charles de Gaulle (cu restricţii), pe bulevardul Mareşal Constantin Prezan, cu acces în şoseaua Pavel D. Kiseleff prin strada Maior Gheorghe Şonţu şi strada Uruguay, sau în zona secundară (cu restricţii) - dinspre Piaţa Presei Libere, pe şoseaua Pavel D. Kiseleff, cu acces prin Aleea Primo Nebiolo, către coloana organizată pentru defilare.

Citeste si:
Programul manifestărilor de 1 Decembrie, Ziua Națională a României....
Programul manifestărilor de 1...

În zona oficială pot intra cel mult 400 de persoane, însă vaccinate sau care au trecut prin boală.

În Alba Iulia, la Monumentul "Marii Uniri" vor fi depuse coroane şi jerbe de flori, activitatea fiind urmată de ceremonia militară, în zona bulevardului 1 Decembrie 1918, la care vor lua parte aproximativ 550 de militari şi specialişti din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne, cu mijloace tehnice terestre şi aeronave militare.

Ceremoniile militare din cele două oraşe vor putea fi urmărite şi online, pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale (https://www.facebook.com/mapn.ro/).

Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară

Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, în garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de defilări cu personal şi tehnică, precum şi de ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori. De asemenea, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Citeste si:
Formularul PLF va trebui completat în continuare de cei care intră...
Formularul PLF va trebui...

Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii, precum şi cei aflaţi în misiune în Polonia desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale, menționează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 1 Decembrie 2021 - 08 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.