Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru ziua de joi, 24 noiembrie. Climatologii au anunțat că vremea va fi închisă, iar temperaturile vor scădea și se vor apropia de cele normale pentru această perioadă.

Prognoza meteo ANM pentru joi, 24 noiembrie: vremea în țară

Joi, 24 noiembrie, vremea va fi închisă. Dimineața, în cea mai mare parte a teritoriului, va fi ceață, în timp ce în vestul, centru și nordul țării va ploua slab. Temperaturile vor scădea și se vor apropia de cele normale perioadei. La munte, la altitudini mari, vor fi ploi și lapoviță. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 14 grade Celsius.

Vineri, 25 noiembrie, în centrul țării se vor înregistra ploi, iar la altitudini mari vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Temperaturile maxime se vor situa între 4 și 12 grade Celsius.

Prognoza meteo ANM pentru joi, 24 noiembrie: vremea la București

Joi, 24 noiembrie, termometrele din Capitală vor arăta o maximă de 12 grade Celsius. Cerul va fi noros, dar nu sunt anunțate ploi. În schimb, vântul va sufla intens, la rafala bătând cu 40 km/h. Vineri, 25 noiembrie, cerul va fi variabil, iar maxima va atinge tot valoarea de 12 grade Celsius.

Prognoza meteo ANM pentru joi, 24 noiembrie: vremea la munte

La munte se încălzește puțin. În stațiuni, joi, 24 noiembrie, temperaturile maxime se vor situa între 3 și 8 grade Celsius. Cerul va fi noros și va ploua slab, ziua în Carpații Meridionali și de Curbură, iar noaptea în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali.


  • Sinaia - 5

  • Predeal - 6

  • Păltiniș - 3

  • Stâna de Vale - 8

Săptămâna 21.11.2022 – 28.11.2022

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice și sud-estice. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice, estice și centrale.

Citeste si:
Prognoza meteo ANM 13 - 26 februarie 2023. Când vine primăvara
Prognoza meteo ANM 13 - 26...

Săptămâna 28.11.2022 – 05.12.2022

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va avea o tendință deficitară în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali și în nordul Carpaților Orientali.

Săptămâna 05.12.2022 – 12.12.2022

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile nord-vestice și la munte, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 12.12.2022 – 19.12.2022

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări, conform ANM.

Citeste si:
ANM: Cod portocaliu și cod galben de ninsori și vreme rea pentru...
ANM: Cod portocaliu și cod...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 Noiembrie 2022 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.