Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru ziua de joi, 7 iulie. Specialiștii au transmis că temperaturile vor scădea, cerul va deveni noros și sunt așteptate precipitații la munte, în sudul și sud-estul teritoriului.

Prognoza meteo ANM pentru joi, 7 iulie: vremea în România

Joi, 7 iulie, temperaturile scad, îndeosebi în estul și sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 30 de grade Celsius. Cerul va fi noros și vor fi averse în sud, sud-est și la munte.

Vineri, 8 iulie, vremea va deveni răcoroasă în jumătatea de nord-vest a țării, în timp ce în vest rămâne cald. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 30 de grade Celsius. Vremea va fi instabilă în majoritatea zonelor.

Prognoza meteo ANM pentru joi, 7 iulie: vremea la București

Joi, 7 iulie, temperaturile scad, iar termometrele vor arăta la amiază 27 de grade Celsius. Cerul va fi noros și vom avea parte de averse însoțite de fenomene electrice. Vineri, 8 iulie, vremea va fi călduroasă. Temperatura maximă va fi de 32 de grade Celsius, iar șansele de ploaie vor fi mici.

Prognoza meteo ANM pentru joi, 7 iulie: vremea la munte

Vremea va fi capricioasă la munte, joi, 7 iulie. Vor fi ploi cu descărcări electrice, iar vântul se va intensifica pe parcursul averselor. Pe arii restârnse vor fi vijelii și grindină.

  • Sinaia - 18
  • Predeal - 17
  • Păltiniș - 19
  • Stâna de Vale - 18

Prognoza meteo ANM pentru joi, 7 iulie: vremea la mare

La mare, vremea se menține frumoasă, iar disconfortul termic se va menține ridicat. Temperaturile maxime se vor situa între 28 și 31 de grade Celsius, iar apa mării va avea valori cuprinse între 24 și 28 de grade Celsius.

  • Mamaia - 28
  • Costinești - 26
  • Vama Veche - 26
  • Gura Portiței - 25

Avertizare meteorologică

COD GALBEN

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Interval de valabilitate: 6 iulie, ora 10:30 – 7 iulie, ora 12:00
Zone afectate: conform textului și hărții

Citeste si:
Prognoza meteo ANM 13 - 26 februarie 2023. Când vine primăvara
Prognoza meteo ANM 13 - 26...

În intervalul menționat, în centrul, nordul și nord-estul țării, apoi și în sud și est, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25...40 l/mp.

COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, cantități însemnate și vijelii
Interval de valabilitate: 6 iulie, ora 12:00 – 7 iulie, ora 12:00
Zone afectate: conform textului și hărții

În jumătatea de nord a Moldovei, local în Transilvania, Muntenia și nord-estul Olteniei vor fi averse torențiale, vijelii (rafale de peste 70...80 km/h), frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35...40 l/mp și pe arii restrânse 50...80 l/mp.

Citeste si:
ANM: Cod portocaliu și cod galben de ninsori și vreme rea pentru...
ANM: Cod portocaliu și cod...

Foto: meteoromania.ro

Vremea în săptămâna 04.07.2022 – 11.07.2022

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele centrale și la munte. Excepție va face sud-estul țării, unde cantitățile de precipitații vor fi normale pentru acest interval.

Vremea în săptămâna 11.07.2022 - 18.07.2022

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai coborâte
local în regiunile intracarpatice. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință deficitară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.

Citeste si:
Vremea la extreme în următoarea perioadă. Prognoza meteo ANM pentru...
Vremea la extreme în...

Vremea în săptămâna 18.07.2022 - 25.07.2022

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toată țara, dar mai ales în regiunile vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în centru și la munte.

Vremea în săptămâna 25.07.2022 - 01.08.2022

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales la munte.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Iulie 2022 - 11 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.