Deși se spune din bătrâni că așa cum o să fie vremea de Florii, asemenea va fi și de Paşte, climatologii au cu totul altă părere. Specialiștii au transmis și că structura anotimpurilor se schimbă.

ANM: Cum va fi vremea de Florii și de Paște

La sfârșitul săptămânii o să ne bucurăm de soare, dar de Înviere va fi destul de frig pentru data din calendar, iar la munte se vor înregistra chiar temperaturi negative. De asemenea, sunt anunțate ploi în aproape tot teritoriul.

De Florii, la mare, vor fi între 16 și 18 grade Celsius ziua și cel mult 8 noaptea. Partea bună este că e puțin probabil să plouă. De Paște, în schimb, va fi frig. Cel mult 12 grade Celsius vor fi în termometre la amiază și numai 6 grade Celsius noaptea. Mai mult, pentru noaptea de Înviere, ar fi bine să aveți la purtător și o umbrelă.

La munte se încălzește în acest weekend, noaptea temperaturile rămânând pozitive și riscul de precipitații scăzut. De Paște, însă, vremea se strică. Ziua vor fi cel mult 8 grade Celsius, iar noaptea temperaturile devin negative, ba chiar va ninge la altitudini mari. Meteorologii prevăd că se va așterne un nou strat de zăpadă.

Vremea de Florii și de Paște în celelalte regiuni

Scenariul va fi tras la indigo și în ceea ce privește restul regiunilor: cald de Florii și frig de Paște. Cele mai ridicate temperaturi din acest weekend, anume 22...23 de grade Celsius, se vor înregistra în vestul teritoriului.

De săptămâna viitoare, vremea intră într-un proces de răcire. Astfel, în noaptea de Înviere, în multe zone sunt așteptate 0 grade Celsius în termometre, ploi și lapoviță. În Oltenia se vor strânge cantități mari de apă. În Capitală, în noaptea de Paște, vor fi doar 6 grade Celsius și cel mai probabil va ploua.

Structura anotimpurilor se schimbă

„Avem impresia că ar fi o deplasare a iernii sau avem de a face cu primăveri care arată din ce în ce mai diferit. Nu sunt decât efectul fluctuaților naturale plus ce avem din schimbarea climei. Schimbarea climei înseamnă pe lângă modificări invariabile precum temperatură, precipitații și modificări în felul cum se transportă căldura, tipurile de vreme se modifică și ele.

Citeste si:
Prognoza meteo ANM 13 - 26 februarie 2023. Când vine primăvara
Prognoza meteo ANM 13 - 26...

Avem de-a face cu treceri bruşte care dau senzaţia că nu avem o primăvară, ci avem mai multe anotimpuri în câteva zile”, a declarat Roxana Bojariu, climatolog, pentru Pro TV.

Prognoza pe regiuni în perioada 12-24 aprilie

Muntenia

Media maximelor va fi în creștere treptată, de la 12...13 grade în prima zi, la valori ce se vor situa în jurul a 22 de grade în 15 și 16 aprilie. Ulterior, temperatura aerului va scădea și se vor înregistra valori termice diurne de 14...15 grade (în 18 și 19 aprilie), apoi prezenta estimare indică o creștere ușoară, astfel că la finalul intervalului, se va ajunge la o medie regională a maximelor de 18...20 de grade.

Nopțile vor fi reci în primele zile ale intervalului, când media regională a minimelor se va apropia de 0 grade, apoi până la finalul primei săptămâni se va ajunge la valori de 6...8 grade, iar în a doua jumătate a intervalului media acestora va fi de 4...6 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată după 16 aprilie. În restul intervalului doar izolat și trecător vor fi posibile ploi slabe.

Citeste si:
Paștele, celebrat în aceeași zi. Scrisoarea către Sfântul Sinod...
Paștele, celebrat în aceeași...

Transilvania

La începutul intervalului chiar dacă valorile termice diurne vor crește de la o zi la alta, vremea va fi rece. Media maximelor termice va fi de 9 grade în prima zi și va ajunge la 20 de grade în 15 aprilie. Ulterior vremea se va răci din nou, astfel încât media maximelor în perioada 15 - 18 aprilie va scădea de la 20 de grade la 12 grade. Spre finalul intervalului de prognoză, temperatura aerului va fi în creștere și se vor înregistra maxime de până la 16 grade.

Media minimelor în primele 3 nopți va fi de -3...-2 grade, apoi va crește până spre 5 grade în 17 aprilie, iar în a doua săptămână de prognoză, media temperaturilor minime va oscila între 1...4 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în 11 aprilie și în intervalul 16 - 24 aprilie.

Citeste si:
Klaus Iohannis, mesaj de Paștele catolic și Floriile ortodoxe: „Să...
Klaus Iohannis, mesaj de...

Moldova

La începutul intervalului vremea va fi rece pentru această perioadă, cu o medie a maximelor termice ce se va situa în jurul a 12 grade și minime de 0...2 grade, apoi temperatura aerului va fi în creștere, astfel că, în 15 și 16 aprilie, media regională a maximelor va ajunge la 20 de grade, iar a celor minime la 5...7 grade. În perioada 17 – 20 aprilie se întrevede un nou proces de răcire, media maximelor urmând să coboare la 12 grade, iar minimele termice se vor situa în jurul valorii de 3 grade.

După acest interval, tendința de evoluție a temperaturii va fi de creștere ușoară și treptată până la o medie a maximelor de 16 grade și minime de 4...6 grade. Izolat și trecător vor mai fi ploi slabe la începutul intervalului, apoi probabilitatea pentru ploi va crește în perioada 16 - 24 aprilie.

Citeste si:
Vremea la extreme în următoarea perioadă. Prognoza meteo ANM pentru...
Vremea la extreme în...

La munte

Deși valorile termice diurne vor fi tot mai ridicate de la o zi la alta, vremea va fi rece în primele 3 zile ale intervalului, cu o medie a maximelor pentru întreaga zonă de 0...3 grade și minime de -7...-5 grade. În 15 și 16 aprilie se va încălzi semnificativ și se vor atinge temperaturi maxime de 10...12 grade și minime, în medie de 2 grade.

După aceste zile mai calde se va răci din nou, astfel că la începutul săptămânii viitoare, este estimată o medie a temperaturilor maxime de numai 2...4 grade și minime de -4...-3 grade. La finalul intervalului de prognoză se vor atinge maxime de 7...8 grade și minime în jur de 0 grade. La începutul intervalului pe arii restrânse vor mai fi ninsori slabe și lapoviță.

Probabilitatea pentru precipitații va fi destul de ridicată și după 16 aprilie, astfel că până la finalul celor două săptămâni vor mai fi perioade în care va mai ploua, iar în zona înaltă precipitațiile mai pot fi mixte.

Banat

În perioada 11 - 15 aprilie, media maximelor se va situa în jurul a 11 grade în prima zi când vremea va fi rece pentru această dată și va ajunge la valori de 22...23 de grade în ultima zi a intervalului. După data de 15 aprilie, temperatura aerului va fi în scădere, astfel încât în 18 aprilie se va ajunge la valori de 12...13 grade, apoi va crește de la o zi la alta, până pe 24 aprilie, când va atinge 18...19 grade.

Minimele se vor situa în jurul valorii de 0 grade la începutul perioadei, apoi vor fi în creștere până la 7...8 grade în data de 16 aprilie, urmând să scadă ușor spre 3...4 grade în jurul datei de 19 aprilie. Ulterior, temperaturile minime vor marca o ușoară creștere, astfel că la sfârșitul intervalului vor atinge valori de 6...7 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în 11 aprilie și din nou în intervalul 16 - 24 aprilie.

Crișana

Vremea va fi rece la începutul intervalului, astfel că între 11 și 15 aprilie, media maximelor va fi în creștere de la 10...11 grade în prima zi, la 21...22 de grade în ultima, când va fi cald pentru această dată. Ulterior, temperatura va scădea, spre valori medii ale maximelor de 13 grade în data de 18 aprilie, apoi va crește până spre 18 grade la sfârșitul intervalului, caracterizând o vreme normală din punct de vedere termic.

În ceea ce privește regimul termic nocturn, temperatura se va situa în jurul valorii de 0 grade în primele 2 nopți, apoi va creștepână spre 6...7 grade în 16 și 17 aprilie. În perioada 17 - 19 aprilie media minimelor va fi în scădere spre 2...3 grade, urmând ca până la finalul intervalului să crească din nou până la 6 grade. Trecător vor mai fi ploi slabe la începutul intervalului. Probabilitatea pentru precipitații va crește din nou în perioada 16 - 24 aprilie.

Maramureș

Vremea va fi rece la începutul intervalului, cu o medie a valorilor termice diurne ce se va situa în jurul a 10 grade, apoi temperatura aerului va crește, astfel că în ziua de 15 aprilie, se va ajunge la valori de 20 de grade. Ulterior se va răci treptat, astfel că media maximelor va ajunge la 12 grade în perioada 17 – 19 aprilie, apoi tendința temperaturii va fi de creștere ușoară, până spre 16 grade în ziua de 24 aprilie.

Media minimelor în primele 3 nopți va fi de -2...0 grade, apoi va crește până spre 5 grade în 17 aprilie, iar în a doua săptămână de prognoză, media temperaturilor minime va oscila între 2...4 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în 11 aprilie, precum și în intervalul 16 - 24 aprilie.

Dobrogea

Vremea va fi rece în primele 3 zile ale intervalului, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 11 și 13 grade și de 3...4 grade pentru cele minime, apoi se va încălzi treptat, iar în 15 și 16 aprilie se vor atinge maxime, în medie de 16...18 grade și minime de 6...8 grade. În perioada 17 – 20 aprilie, scăderea de temperatură estimată, va însemna pentru această regiune, atingerea unor maxime de 12 și minime în jur de 6 grade.

După acest interval, tendința de evoluție a temperaturii va fi de creștere ușoară și treptată până la o medie a maximelor de 16 grade și minime de 7...8 grade. Izolat și trecător vor mai fi ploi slabe la începutul intervalului, apoi probabilitatea pentru ploi va fi relativ ridicată după 17 aprilie.

Oltenia

Media temperaturilor maximelor va fi în creștere, de la 12...13 grade în prima zi, la valori în jurul a 22 de grade în 15 și 16 aprilie, ce vor caracteriza o vreme caldă pentru această perioadă. Ulterior, temperatura aerului va scădea la 14...15 grade (în 18 și 19 aprilie), apoi prezenta estimare indică o creștere ușoară, astfel că la finalul intervalului, se va ajunge la o medie regională a maximelor de 18...20 de grade.

Alternanțe termice vor fi și în regimul nocturn al temperaturilor, care vor avea o medie de 0...1 grad în primele nopți, iar în restul intervalului vor oscila între 4...8 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată după 16 aprilie, iar în 17 și 18 aprilie vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate, a transmis Administrația Națională de Meteorologie (ANM).


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Aprilie 2022 - 12 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.