Simularea virtuală a gusturilor încă nu e un concept utilizabil în viața de zi cu zi, dar acest dispozitiv ar putea schimba asta.
Cu siguranță ai văzut o mulțime de rețete interesante pe internet, de-a lungul timpului. Te-ai uitat și la diverse alte emisiuni în care ai văzut feluri de mâncare extrem de apetisante, însă a trebuit să te mulțumești cu privitul.
Cercetătorul Homei Miyashita, însă, ar putea schimba modul în care ne raportăm la mâncare pe internet, cu ajutorul unui dispozitiv Norimaki Synthesizer sau Taste DIsplay.
Miyashita a creat, în esență, un ecran pe care îl poți atinge cu limba. Acesta va transmite către limba ta aromele a ceea ce vezi pe ecran. Desigur, nu te poți aștepta la un stimul la fel de intens ca în cazul mâncării reale, dar poți măcar să-ți faci o idee despre cum se prezintă un anumit fel de mâncare.
Ideea din spatele acestui dispozitiv se bazează pe păcălirea ochilor, astfel încât aceștia să vadă ceva ce nu există. Miyashita s-a întrebat dacă același concept poate fi aplicat și în cazul limbii.
Taste Display are câteva tuburi cu geluri realizate din agar-agar, care pot stimula cele cinci gusturi: dulce, sărat, acru, amar și umami.
Amestecul gelurilor variază în funcție de mâncarea afișată. Desigur, încă nu știm cât de eficient este un astfel de dispozitiv, dar sună destul de interesant și promițător.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Women TechEU, granturi pentru startup-uri cu femei fondator. Înscrieri deschise
Sursa: green.start-up.ro
-
Early Game Ventures Fund II - 60 de milioane de euro pentru startup-uri
Sursa: start-up.ro
-
De la iubire la ură nu este decât un singur pas
Sursa: garbo.ro
-
Ana Baniciu, mesaj emoționant la doi ani de la decesul mamei sale: Nu a...
Sursa: kudika.ro
-
Se va mai scumpi berea artizanală? Ce spune Alexandru Bănescu, producătorul...
Sursa: retail.ro
-
Ford, la răscruce de drumuri: Ar putea vinde mașini cu motoare cu ardere...
Sursa: wall-street.ro