OPINIE 30 de ani de la Mineriadă: întâlnire dureroasă între trecut, prezent și viitor

Ne-am mai liniștit între timp, cu toții. Astăzi trecem pe la Universitate și vedem o troiță, un monument, zilele astea și câteva coroane, dar trecem mai departe, iar la Străulești II probabil nu mai ajunge multă lume să aprindă vreo lumânare. Clasa politică e mai nouă, dar rădăcinile îi sunt aceleași, în mare. Progeniturile feseniste încă sunt unde-au fost și acum 30 de ani, dar încep să mai aibă o oarecare opoziție binevenită.

Românul de rând a trecut, de bine sau de rău, peste tulburările sociale, economice și politice ale primului deceniu de după Revoluție, dar urmele sunt încă acolo. Cum poți face pace cu un astfel de trecut, dacă vinovații încă se plimbă liberi și o vor face în continuare? Oameni care s-au spălat pe mâini de responsabilitate încă de la bun început și n-o să dea vreodată înapoi, n-o să vină vreunul să mai spună acum ceva contrar a ce-a spus 30 de ani: ”nu sunt, nu mă consider vinovat.”

Mâna care te-a hrănit te va și altoi cândva

Minerii nu mai sunt nici ei ce-au fost odată. Evoluția economică nu deschide mai multe mine și nici nu le ține în viață pe cele deja existente. Se pune lacătul, azi pe una, mâine pe alta, iar comunitățile din jurul lor ajung să trăiască într-o sărăcie pe care n-o vedem de la Universitate. Care e măsura potrivită a compasiunii pe care s-o nutrim? Au primit ce-au meritat? S-a întors roata? Unii ar putea spune că da.

Probabil că nici aici nu s-ar găsi vinovați, așa cum nu s-au găsit nici mai sus, între cei care au dat directive și apoi au mulțumit public pentru restabilirea ordinii publice. Dintre minerii care au venit în iunie 1990 la București, cu siguranță mai trăiesc destui. Câți s-au simțit trădați, ani mai târziu, de mâna care i-a adus să planteze panseluțe în gurile studenților de la Universitate? Câți și-ar mai asuma că au dat cu sete în bărboși și în ochelariști? Ce-o mai face minerul care a găsit la penețeu droguri, armament, muniție și mașină de scris automată? S-or mai tipări bani la peneleu sau s-a oprit tiparnița după ce-au venit minerii?

Citeste si:

Ion Iliescu, trimis în judecată după 33 de ani. Se reia dosarul...

Alegeri educate și nu prea

30 de ani mai târziu, dosarul Mineriadei bate pasul pe loc, la fel ca cel al Revoluției. Două pagini murdare ale istoriei recente, pe care n-avem cum să le rupem din carte și pe care nici nu suntem în stare să le mai curățăm. Am fi putut, desigur, am avut multe ocazii să ne facem bine, dar n-am profitat de ele, că n-am știut mai bine. Am ști azi mai multe decât atunci?

Am mai întrebat ocazional oameni de ce au votat cu Iliescu în 1990, când l-au girat cu 85% să cârmuiască țara și să cheme minerii împotriva golanilor și bandelor de legionari, iar apoi de ce l-au mai votat în 1992. ”Iliescu ne mai dădea ceva” este una din vorbele care mi-a rămas întipărit în minte. 30 de ani mai târziu, încă ne uităm după ăla care ne mai dă ceva, un os, niște piele, cât să mai trecem o lună și un an. Iar așa o s-o mai ținem ceva vreme, cel puțin până învățăm să nu mai așteptăm la câștiguri imediate.

Citeste si:

„Podul Unirii”, primul construit în Maramureș de la Revoluție...

Trecutul a trecut, dar ne frământă și-n prezentul viitor

Iliescu a mai dat, desigur, dar le-a mâncat tinerețea multora din generația părinților mei, chiar și a lor înșiși. Mulți au plecat în primii ani de după Revoluție, simțind amenținarea bâtelor de lemn din Valea Jiului, dornice să (re)vină în Capitală. Mulți au și rămas și au înotat cumva prin anii care au urmat, mai cu un Caritas, mai cu un FNI, poate cu niște inflație imensă și cu bucuriile ocazionale de ”ne-a dat.” Am fi putut avea un alt parcurs, desigur, într-un univers ideal, dar educația noastră politică a fost prea precară ca să vedem dincolo de câștigul imediat. Și nici acum n-aș băga mâna în foc, încrezător în schimbare.

Dosarul Mineriadei și al Revoluției vor mai bate ceva timp pasul pe loc; ce rușinos ar fi pentru o țară să-și trimită la închisoare primul președinte ales democratic, cu o majoritate covârșitoare, pentru crime împotriva umanității? Asta nu se va întâmpla, așa că dosarul va mai prinde ceva praf.

Citeste si:

Universitățile vor decide singure modul în care își vor desfășura...

După 30 de ani, soarele mai răsare și astăzi, chiar dacă Iliescu nu mai apare, IMGB nu mai face ordine, cetățenii de rând nu mai strigă înfocați ”moarte intelectualilor” și minerii nu mai devestează sediile partidelor politice și ale facultăților. Pe morți îi mai comemorăm poate o dată pe an, pe vinovați îi înjurăm printre dinți, că știm cine sunt, dar n-avem ce să le facem. Și așteptăm.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe