„Podul Unirii”, primul construit în Maramureș de la Revoluție încoace, a fost inaugurat cu mare fast, la finalul săptămânii precedente. Lucrarea a costat 16 milioane de lei, bani proveniți din bugetul Programului Național de Dezvoltare Locală. Înainte de a deschide circulația pe podul care face legătura între cele două județe, investiția a fost sfințită.

Construcție după Revoluție. „Podul Unirii” din Maramureș a fost inaugurat cu mare fast

Ideea construirii unui nou tronson rutier a venit încă din anul 2017, când primarul orașului Seini i-a cerut podarului bacului care traversa râul Someș să numere persoanele care trec zi de zi prin zonă. El nu știa să-i numere, iar în dreptul fiecărui om a trecut pe foaie o liniuță.

„M-am dus cu podul plutitor până în Baia Mare şi vreau să vă spun că am avut foarte mari emoţii pentru că era destul de nesigur. M-am întors seara, mi-a dat o hârtiuţă pe care am înfoliat-o şi care are 263 de linuţe”, a declarat Gabriela Tulbure, primar Seini, pentru Observator.

Planul a prins contur rapid, iar lucrările de execuție au fost demarate în 2018. Dat fiind că leagă două județe din nordul României, Maramureșul de Satu Mare, proiectul a fost denumit „Podul Unirii”. Până la ridicarea acestuia, șoferii au fost nevoiți să ocolească peste 60 de kilometri pentru a ajunge dintr-un județ în altul.

„Este o zi istorică pentru locuitorii oraşului Seini şi a comunei Pomi. Un vis sau dorinţa locuitorilor oraşului Seini şi comunei Pomi a devenit realitate”, a spus Cosmin Crișan, primar Pomi, pentru sursa citată.

„Programul Naţioanal de Dezvoltare Locală sau cum se va numi: PNI, este extrem de important pentru comunităţile locale şi e foarte important ca în perioada următoare să repornească acest program naţional care are efecte de tipul acesta”, a explicat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Podul rutier are o lungime de 180 de metri din care 100 de metri sunt peste luciul de apă, o lățime de aproximativ 8 metri, două benzi, câte una pe sens și trotuare.

Pentru podul din Ulmeni mai așteptăm

În Maramureș, un alt pod rutier, la Ulmeni, se află în stadiu de realizare. Finanțarea a fost obținută în anul 2015, iar lucrările trebuiau să fie gata trei ani mai târziu. Execuția defectuoasă a pus în pericol lucrarea, aceasta riscând prăbușirea, în urma unei operațiuni tehnice realizate în 2019. Pe lângă acestea, instituțiile de control financiar au constatat și nereguli în cheltuirea banilor publici, prin efectuarea de plăți nejustificate pentru anumite lucrări din cadrul proiectului.

Citeste si:
CNSU a declarat stare de alertă în Maramureș din cauza deșeurilor
CNSU a declarat stare de...

Senatorul USR Maramureș Dan Ivan îl scoate vinovat pe primarul Lucian Morar pentru eșecul de până acum al investiției. Politicianul a afirmat că va cere sancționarea tuturor factorilor responsabili cu alocarea ilegală a unor sume de bani, în cadrul decontării lucrărilor la pod.

„O investiție în valoare de peste 10 milioane lei este blocată din cauza incompetenței primarului Lucian Morar. De 7 ani, locuitorii din zona orașului Ulmeni așteaptă să se producă minunea: podul peste râul Someș să fie dat în folosință. Numai că, deși anual promite că în luna septembrie se taie panglica, mereu vremea îl ia pe nepregătite. Ba vara e prea cald, ba iarna dă gerul și nu se poate lucra, după cum chiar el declară.

Și așa s-au împlinit 7 ani de când, cu binecuvântarea soborului de preoți, podului i s-a pus piatra de temelie. Parcă îl văd și acum pe pesedistul Gabriel Zetea, în 2015, felicitându-l pe Lucian Morar. Pentru ce au fost felicitările nu îmi dau seama, poate pentru deosebita performanță de a toca aproape 2 milioane de euro din bugetul statului pentru o lucrare ce nu e finalizată nici după 7 ani, deși trebuia realizată în 2 ani.

Citeste si:
Klaus Iohannis: Aflarea adevărului și pedepsirea celor responsabili...
Klaus Iohannis: Aflarea...

Mai grav este faptul că, de-a lungul timpului, Primăria Ulmeni a efectuat plăți nejustificate (în valoare de zeci de mii euro) pentru anumite lucrări facturate de constructorul SC Forestinger SRL, cel care, în 2019, a pus în pericol întreaga investiție, podul riscând a se prăbuși.

„Au fost constatate avarii la structura de rezistență”

Că au fost probleme cu această lucrare putem înțelege. Se mai întâmplă. Dar să vii în campanie electorală (noiembrie, 2020) și să spui, cu un tupeu fără limite, că în sfârșit podul este gata, să te filmezi, chipurile, inaugurând investiția și să te dai rotund pe rețelele de socializare cu o realizare demnă de toată rușinea, e ceva ce doar în agenda propagandei marilor lideri totalitari mai întâlnești. De fapt, Lucian Morar a mințit încă o dată, înainte de a primi “povara” unui nou mandat de primar.

Citeste si:
Manifestări dedicate împlinirii a 32 de ani de la Revoluția din...
Manifestări dedicate...

Suntem în 2021, iar podul nu este practicabil, fapt pentru care l-am interpelat pe ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Acesta mi-a confirmat faptul că termenul de grație pentru finalizarea investiției a fost prelungit până în decembrie 2022. Adică timp de aproape 2 ani mai avem de așteptat până să vedem podul gata, deși, suntem convinși, Lucian Morar va mai face câteva selfie-uri și niște live-uri pe Facebook, spre deliciul fanilor, anunțănd că podul e funcțional.

În paralel, de lucrări se interesează și Inspectoratul de Stat în Construcții Maramureș, care până acum nu a avut cuvinte de laudă la adresa modului în care s-a lucrat la pod. Din contră. S-au constatat lucrări neconforme, care au dus la producerea accidentului tehnic din septembrie 2019, ce era să compromită toată investiția. Au fost constatate avarii la structura de rezistență, ceea ce este foarte grav și ridică semne de întrebare privind traversarea în siguranță a podului, chiar după darea sa în folosință”.

Citeste si:
A murit Claudiu Iordache, unul dintre liderii Revoluţiei de la...
A murit Claudiu Iordache,...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Aprilie 2022 - 03 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.