Cântăreața Duffy, premiată cu Grammy, a dezvăluit duminică seară, pe contul său de Instagram, detalii despre calvarul prin care a trecut în anii 2010. Aceasta mărturisește că fost drogată și violată după ce a fost ținută captivă de un atacator, menționând că ”recuperarea ei a durat”.

Vedeta a povestit pe contul său de Instagram motivul pentru care a dispărut o perioadă din lumina reflectoarelor. Pentru prima oara, aceasta a oferit detalii despre trauma prin care a trecut în urmă cu 10 ani, dar nu a făcut public numele agresorului.

”Adevărul este, și vă rog să aveți încredere în mine fiindcă sunt OK și în condiții de siguranță acum, am fost violată, drogată și ținută captivă zile întregi. Bineînțeles că am supraviețuit. Recuperarea a durat.

Era ziua mea de naştere, am fost drogată într-un restaurant, apoi am fost drogată timp de patru săptămâni şi am călătorit într-o ţară străină. Nu-mi amintesc când am urcat în avion şi apoi m-am trezit pe bancheta din spate a unui vehicul aflat în mers. Am fost dusă într-o cameră de hotel şi agresorul s-a întors şi m-a violat”, a scris aceasta pe Instagram.

Duffy a spus că experienţa chinuitoare a determinat-o să se retragă din viaţa publică în 2011.

"Nu îmi e ruşine nici să spun că am petrecut aproape zece ani complet singură şi încă mă doare inima să scriu acest lucru", a adăugat ea, potrivit bbc.com


Despre autor:


Ultima actualizare: 6 Aprilie 2020 - 11 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.