LifeStar 2 Iulie 2019 11:00
Ducii de Sussex, Meghan Markle si printul Harry, isi vor boteza fiul in cadrul unui eveniment privat la Castelul Windsor, la care vor participa 25 de persoane, relateaza ziarul spaniol ABC.

Primul nascut al ducilor de Sussex, Archie Mountbatten-Windsor, va fi botezat in capela Saint George al Castelului Windsor, unde s-au casatorit parintii sai anul trecut si, totodata, locul in care a fost botezat printul Harry, in 1984.

Micul Archie va purta un costum care este o replica a tinutei comandate in 1841 de regina Victoria pentru botezul fiicei sale, printesa Victoria. Tinuta originala era realizata din matase Spitalfields ornata cu dantela Honiton. De atunci, aceasta replica a fost purtata in total de 62 de bebelusi regali, printre care si regina Elisabeta a II-a la botezul sau din 1926, precum si de printii William si Harry la ceremoniile lor de botez, scrie Agerpres.

Pentru a varsa apa pe crestetul bebelusului Archie (adusa din raul Iordan) se va folosi asa-numita Lily Font, o carafa din argint aurit folosita la botezul tuturor bebelusilor regali, incepand cu printesa Victoria in 1841. Se prevede ca preotul care va oficia slujba sa fie insusi arhiepiscopul de Canterbury.

Slujba de botez coincide cu ziua in care micul Archie va implini doua luni si la un an de la botezul verisorului sau, printul Louis, cel de-al treilea copil al ducilor de Cambrigde, care a avut loc in capela Palatului St. James.

Potrivit ziarului britanic The Sunday Times, regina Elisabeta a II-a va fi marea absenta de la ceremonie.

Se pare ca regina deja isi stabilise programul cand a aflat despre botezul stranepotului sau Archie. Nu ar fi insa un lucru neobisnuit, avand in vedere ca suverana nu a asistat nici la botezul stranepotului sau Louis, cel de-al treilea nascut al printului William si al lui Kate Middleton.

Vor fi insa prezenti la botezul lui Archie bunicul sau Charles al Marii Britanii si sotia sa, Camilla, precum si bunica sa din partea mamei, Doria Ragland, care va veni special din SUA.

Una din marile necunoscute este cine ii va fi nasa de botez. Circula zvonurile ca jucatoarea americana de tenis Serena Williams sau stilista Jessica Mulroney, prietene apropiate cu ducesa de Sussex, ar putea fi candidatele perfecte pentru aceasta onoare.

Citeste si:
Maria Constantin a ales data nunții. Când va avea loc marele eveniment
Maria Constantin a ales data...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.