8 Iunie 2019 , 16:24 in LifeStar
Actrita Taraji Henson, cunoscuta pentru rolurile sale din "Empire" si "Hidden Figures", s-a aflat vineri in Congresul american unde a vorbit despre numarul in crestere al copiilor de culoare din SUA care se confrunta cu probleme mentale sau care se sinucid, relateaza sambata UPI.

Numarul sinuciderilor in randul copiilor de culoare cu varste cuprinse intre 5 si 11 ani din Statele Unite a crescut in ultimii 25 de ani, o statistica alarmanta care a socat membrii grupului de lucru Congressional Black Caucus (CBC).

"Copiii care se sinucid sunt tot mai mici ca varsta", a declarat ea. "Mi se rupe sufletul", a mai spus actrita de culoare.

Taraji Henson, care a infiintat Fundatia Boris Lawrence Henson pentru a creste gradul de constientizare si pentru a pune capat stigmatului in jurul sanatatii mentale, a declarat ca fundatia va organiza prima strangere de fonduri in acest week-end.

"Este prima noastra initiativa de a face cunoscuta activitatea acestei fundatii", a spus Henson. "Aceasta este misiunea vietii mele. Credeam ca este actoria, insa acum este asta", a mai spus ea.

Actrita a declarat ca a fost o vreme profesor suplinitor si a vazut multi copii carora le lipseau lucrurile de baza, intr-o clasa de elevi cu "nevoi speciale". Prea mult timp, a spus ea, problemele de sanatate mentala au fost ignorate, scrie Agerpres.

Henson a spus ca s-a luptat cu depresia si anxietatea, iar tatal ei s-a confruntat cu tulburare de stres post-traumatic dupa ce s-a intors din razboiul din Vietnam.

"Nu mi-a fost frica sa imi confrunt problemele de sanatate mentala, asa ca le pot vedea dintr-un unghi diferit", a spus ea. "Este absolut necesar ca profesorii sa fie instruiti in acest sens", a adaugat ea in fata membrilor Congresului american.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Actrita Taraji Henson atrage atentia asupra cresterii numarului de sinucideri in randul copiilor de culoare.


Ultima ora din LifeStar pe 9AM