15 Mai 2019 , 13:42 in LifeStar
Castigator al unui premiu Oscar si detinator a numeroase alte trofee obtinute in festivalurile de film majore din lume de-a lungul unei cariere de aproape patru decenii, actorul, regizorul si producatorul Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contributia Adusa Cinematografiei Mondiale la cea de-a 18-a editie a Festivalului International de Film Transilvania.

Potrivit unui comunicat, vedeta americana se va afla la Cluj, intre 31 mai si 2 iunie, prezenta acestuia fiind posibila multumita sprijinului Cemacon, scrie Agerpres.

"Veritabil star, cu o personalitate atipica in peisajul hollywoodian, Nicolas Cage a creat roluri memorabile in cinema, trecand cu dezinvoltura de la blockbuster la filme de autor, fiind unul dintre cei mai bine cotati actori din toate timpurile. Nascut pe 7 ianuarie 1964 intr-o familie de origine italiana, plina de personalitati din lumea filmului, Nicolas Kim Coppola si-a dorit inca de mic copil sa devina actor, inspirat fiind de idolul sau James Dean", se arata in comunicat.

Dupa ce a urmat cursurile Scolii de Teatru, Film si Televiziune UCLA, a incercat sa-l convinga pe unchiul sau, legendarul regizor Francis Ford Coppola, sa-i acorde sansa de a aparea pe marele ecran. In 1982 a debutat cu un rol minor in comedia "Fast Times at Ridgemont High", iar dupa numai un an a fost distribuit in primul sau rol principal - adolescentul punk din "Valley Girl". Din dorinta de a-si castiga faima in mod independent si pentru a evita nepotismul, a renuntat la numele de Coppola in favoarea lui Cage, dupa Luke Cage, unul dintre personajele sale preferate din colectia de benzi desenate Marvel Comics.

Nicolas Cage este cunoscut pentru modul puternic realist in care si-a construit personajele inca de la primele sale roluri importante, reusind sa se transpuna perfect in rolurile sale foarte diverse, de la gangsterul din "The Cotton Club" (r. Francis Ford Coppola, 1984) la adolescentul columbofil din "Birdy" (premiat in 1985 cu Marele premiu al juriului la Cannes).

Pana la finalul anilor '80 avea sa cunoasca faima internationala, interpretand numeroase roluri in comedii ultrapremiate ca: "Peggy Sue Got Married" (1986, r. Francis Ford Coppola), un succes de box-office, nominalizat la trei premii Oscar, "Raising Arizona" (1987) - comedia neagra a fratilor Coen, "Moonstruck" (1987), distins cu trei Oscaruri si un premiu BAFTA, in care a jucat alaturi de Cher, dar si in productii precum "Wild at Heart" (1990, r. David Lynch), premiat cu Palme d'Or la Cannes, si "Vampire's Kiss" (1998), in care actorul, in stilul sau caracteristic, mananca un gandac viu in fata camerei. Toate aceste aparitii pe mare ecran i-au consolidat succesul la Hollywood si i-au crescut cota inca din primii ani din cariera.

Rolurile de referinta

Unul dintre rolurile sale de referinta ramane cel al scenaristului alcoolic din "Leaving Las Vegas" (1995, r. Mike Figgis), care i-a adus Premiul Oscar si Globul de aur pentru cel mai bun actor. Ofertele de a juca in productii cu bugete imense l-au asaltat imediat, rezultatul fiind cateva succese impresionante de box-office in blockbustere de actiune ca "The Rock" (1996, r. Michael Bay), "Face/Off" (1997, r. John Woo) si "Con Air (1997, r.Simon West) - toate trei nominalizate la Oscar la diferite categorii, dar si drama romantica "City of Angels" (1998, r. Brad Siberling), alaturi de Meg Ryan. Regizori de "marca de la Hollywood ca Brian de Palma sau Martin Scorsese i-au oferit rolul principal in "Snake Eyes" (1998), respectiv "Bringing Out the Dead" (1999).

In 2002 a fost nominalizat a doua oara la Oscar pentru "Adaptation" (r. Spike Jonze), in care interpreteaza tot un scenarist, de asta-data in dublu rol. In acelasi an a debutat ca regizor cu "Sonny", film pe care l-a si produs, cu James Franco in rol principal. In 2010 a filmat pentru prima data in Romania, pe strazile Bucurestiului si la Castelul Bran, pentru blockbuster-ul "Ghost Rider - Spirit of Vengeance", sequel-ul thriller-ului fantasy "Ghost Rider" (r. Mark Steven Johnson), iar in 2014 a revenit in tara pentru filmarile la "The Dying of the Light" (r.Paul Schrader).

Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contributia Adusa Cinematografiei Mondiale intr-un eveniment special ce va avea loc, in 1 iunie, in Piata Unirii Open Air, alaturi de miile de spectatori de aici. Publicul va putea urmari apoi thriller-ul hi-tech "Fata in fata" ("Face/Off", r. John Woo), in care Nicolas Cage interpreteaza, alaturi de John Travolta, alternativ, rolul unui ucigas psihopat si al polititului care se afla pe urmele lui. Duminica, pe 2 iunie, in decorul spectaculos al Castelului Banffy de la Bontida, cinefilii vor urmari, de la ora 21:30, horror-ul sangeros "Mandy" (2018, r. Panos Cosmatos). Cage este "magnific si fabulos de feroce'' (The Guardian) in rolul unui barbat care vrea sa razbune moartea iubitei lui.

Tot pe 2 iunie este programat un masterclass, intalnire unica intre superstar si publicul festivalului, moderata de directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Nicolas Cage vine in Romania, la Festivalul International de Film Transilvania.


Ultima ora din LifeStar pe 9AM