Actrita Ileana Stana Ionescu va fi omagiata cu Premiul pentru Intreaga Cariera in cadrul celei de-a 13-a editii a Galei Premiilor Gopo. Evenimentul va avea loc marti, 19 martie, de la ora 20.00, la Teatrul National din Bucuresti si va fi transmis in direct pe Film Now, online pe premiilegopo.ro si inregistrat pe Digi 24.

Cu o cariera ce se intinde pe parcursul a peste 60 de ani, actrita Ileana Stana Ionescu a incantat spectatorii romani interpretand sute de personaje de film si teatru. Nascuta pe 14 septembrie 1936, la Brad, Hunedoara, Ileana Stana Ionescu a debutat ca actrita la varsta de 19 ani, la Teatrul de Stat din Resita, cu rolul Agnes in „Scoala femeilor”, de Molière. In anul 1959 s-a transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, unde cativa ani mai tarziu a fost remarcata de Radu Beligan si invitata sa concureze pentru un post la Teatrul National din Bucuresti. Debutul pe scena Teatrului National s-a intamplat in 1965, avandu-l ca partener pe Florin Piersic in „Idiotul”. De-a lungul anilor, Ileana Stana Ionescu s-a remarcat prin roluri ca Ana Petrovna in „Masinaria Cehov”, Chiriachita in „Titanic Vals”, Chiralina in „Coana Chirita”, Fraulein in „Gaitele” sau Constance in „Nebuna din Chaillot”. In 2002 a devenit societar de onoare al Teatrului National „I.L. Caragiale” din Bucuresti.

De-a lungul carierei artistice a primit numeroase premii si distinctii: Premiul Teatrului National pentru activitatea artistica (1976), Premiul special al juriului pentru intreaga activitate artistica (1985), Premiul de excelenta al Galei UNITER, Trofeul „Dionysos” pentru rolul din „O batista in Dunare”, regia Ion Cojar (1998), Placheta de aur UARF pentru merite deosebite in dezvoltarea artei si culturii cinematografice (2001).

In cinema si film de televiziune, printre cele mai importante aparitii ale sale sunt: „Un film cu o fata fermecatoare” (r. Lucian Bratu, 1966), „Pacala” (r. Geo Saizescu, 1974), „Eu, tu si Ovidiu” (r. Geo Saizescu, 1977), „Dumbrava minunata” (r. Gheorghe Naghi,1980), „Alo, aterizeaza strabunica!” (r. Nicolae Corjos, 1981), „Secretul lui Bachus” (r. Geo Saizescu, 1984), „Secretul lui Nemesis” (r. Geo Saizescu, 1985), „Cuibul de viespi” (r. Horea Popescu, 1987), „Cucoana Chirita” (r. Horea Popescu, 1986), „Aici nu mai locuieste nimeni” (r. Malvina Ursianu, 1995), „Milionari de week-end” (r. Catalin Saizescu, 2004), „Pacala se intoarce” (r. Geo Saizescu, 2006), „Lombarzilor 8” (2006) si „Las Fierbinti” (2012).

Citeste si:
Premiile Gopo 2021: peste 80 de producții în competiția pentru...
Premiile Gopo 2021: peste 80...

Potrivit unui comunicat remis 9am, unul dintre cele mai importante trofee Gopo, Premiul Pentru Intreaga Cariera, este oferit de Apa Nova Bucuresti. La editiile precedente, acest premiu a fost acordat unor actori emblematici ai filmului romanesc: Marin Moraru, Draga Olteanu-Matei, Ion Besoiu, Iurie Darie, Mitica Popescu, Radu Beligan, Coca Bloos, Constantin Draganescu, George Mihaita si Vladimir Gaitan.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.