Rod Stewart, Robert Downey Jr., Elton John, Reese Witherspoon, LeBron James si Paul McCartney se numara printre vedetele care le-au adresat fanilor lor din lumea intreaga urari si felicitari de Craciun prin intermediul unor mesaje publicate pe conturile lor de pe retelele de socializare, informeaza Press Association.

Rod Stewart, in varsta de 73 de ani, a transmis admiratorilor sai un mesaj emotionant, in care a spus ca isi doreste "pace pe pamant".

Intr-un mesaj video distribuit pe Twitter, Rod Stewart a spus: "Craciun fericit tuturor si un An Nou fericit. Si pace pe pamant - acesta este cel mai important lucru".

In acel clip, veteranul artist scotian este prezentat alaturi de un caine de talie mica, imbracat intr-o haina din tartan si pantaloni rosii.

Rod Stewart a avut un an 2018 plin de succes, reusind sa ajunga pentru a doua oara pe primul loc in topul britanic, dupa o pauza de 47 de ani, cu cel de-al 30-lea album de studio al sau, intitulat "Blood Red Roses".

Actorul american Robert Downey Jr., interpretul personajului Ironman din mai multe filme inspirate din franciza Marvel, le-a adresat la randul lui fanilor traditionala urare "Craciun fericit", insotita de o fotografie amuzanta, ce il prezinta pe legendarul supererou costumat in Mos Craciun si purtand in spate un sac cu jucarii.

"Craciun fericit din partea omului in costum mare si rosu!", a scris starul american, potrivit Agerpres.

Purtand ochelari de soare supradimensionati si o palarie de Craciun, cantaretul Elton John le-a multumit fanilor pentru faptul ca i-au oferit "un an de neuitat" si pentru "dragostea si sprijinul" lor.

Jucatorul de baschet LeBron James a distribuit o fotografie ce prezenta pregatirile de Craciun facute de membrii familiei sale. Starul din NBA apare in acea imagine purtand o salopeta de Craciun.

In fotografie apar si sotia sportivului american, Savannah James, si cei trei copii ai cuplului.

Paul McCartney le-a dezvaluit fanilor sai intr-un mesaj plin de jovialitate ca va manca si va bea "prea mult" in ziua de Craciun.

"Sa aveti cu totii un Craciun stralucitor! Craciun fericit!", a scris starul britanic intr-un mesaj publicat pe Instagram, alaturi de o fotografie a sa.

Citeste si:
Iulia Albu dă de pământ cu vedetele care promovează clinici și...
Iulia Albu dă de pământ cu...

"Sa nu mancati si sa beti prea mult! Eu stiu deja ca voi face asta, dar voi nu aveti nicio scuza. Sper sa va bucurati de toate cadourile voastre si sper ca va veti aduce aminte de adevaratul inteles al Craciunului, care se refera la iubire si pace si la faptul ca trebuie sa fim buni unii cu altii. Asadar, Craciun fericit!", a adaugat Paul McCartney in acelasi mesaj.

Actrita Reese Witherspoon a transmis celor 15 de milioane de admiratori ai de pe Instagram un mesaj ce a inclus "urari de sarbatoare pentru o zi plina de iubire si voie buna - cele mai importante lucruri, care ne reamintesc cat de binecuvantati suntem cu totii".
Citeste si:
15 urări de Crăciun pentru familie/prieteni
15 urări de Crăciun pentru...

"Si transmit urari suplimentare de lumina si iubire tuturor oamenilor din lumea larga care au nevoie de ajutor in aceasta perioada", a adaugat vedeta americana, care a distribuit o fotografie ce o arata alaturi de cei trei copii ai sai si de sotul ei, Jim Toth.

Cantaretul Keith Urban isi saruta sotia, actrita Nicole Kidman, intr-o fotografie distribuita pe contul lui de Instagram.

"Craciun fericit tuturor - va multumesc pentru toata dragostea voastra din acest an. Transmitem toata dragostea noastra fiecaruia dintre voi!", a scris celebrul cantaret american de muzica country.

Citeste si:
O celulă teroristă islamistă a planificat atacuri asupra...
O celulă teroristă islamistă...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.