Un actor californian a dat in judecata doua companii aeriene americane pe care le considera vinovate pentru accidentul insolit pe care l-a suferit in timp ce se afla la bordul unui avion, la clasa intai, dupa ce unul dintre degetele sale a ramas intepenit timp de aproape o ora intr-o cotiera a scaunului sau, informeaza AFP.

Potrivit plangerii depuse la un tribunal din Los Angeles impotriva companiilor American Airlines si SkyWest Airlines, a fost nevoie de interventia pompierilor si a unui mecanic specializat, care a demontat respectiva cotiera, pentru eliberarea degetului mic al acestui pasager ghinionist.

Stephen Keys, de profesie actor, afirma ca a suferit "un stres emotional intens si dureri timp de mai multe saptamani" in urma incidentului petrecut pe 9 septembrie la bordul unui avion ce asigura legatura intre orasele Reno (Nevada) si Los Angeles (California).

Accidentul s-a produs in timp ce el isi ridicase cotiera pentru a-si pune centura de siguranta. In acel moment, unul dintre degetele sale mici a ramas prins intr-o mica gaura aflata sub cotiera, potrivit documentului depus in instanta. "Mecanismul cu resort aflat in interiorul gaurii acelei cotiere a exercitat o presiune intensa asupra degetului reclamantului, provocandu-i instantaneu o rana, o umflatura si durere", au afirmat avocatii victimei.

Stephen Keys a incercat de mai multe ori sa se elibereze, sub privirile uluite ale celorlalti pasageri, "fapt care a transformat acea situatie dificila intr-o umilire publica", au adaugat avocatii, scrie Agerpres.

Intr-un comunicat remis AFP, compania SkyWest Airlines afirma ca a intrat in contact cu Stephen Keys in legatura cu "degetul sau tumefiat" si spera sa poata "rezolva cu rapiditate aceasta problema".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.