10 Aprilie 2018 , 13:10 in LifeStar
Cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din vestul Chinei debuteaza joi, 12 aprilie, la Bucuresti.

Ceremonia de deschidere a „Saptamanii filmului din vestul Chinei”, manifestare organizata de Festivalul International de Film „Silk Road” (SRIFF), va avea loc de la ora 20.00, la Cinemateca Eforie din capitala.

La eveniment va participa o importanta delegatie chineza printre care ii amintim pe Zhuang Changxing, presedinte onorific al SRIFF, directorul Departamentului Permanent de Propaganda al Provinciei Shaanxi; Wang Fubao, vicepresedinte al SRIFF, directorul Administratiei de Radio, Film si Televiziune a Provinciei Shaanxi; Shan Zixiao, secretar general al SRIFF, director al departamentului Filme al Administratiei de Radio, Film si Televiziune a Provinciei Shaanxi; Zhao Ping, director general executiv adjunct al Western Movie Group Co., Ltd; Duan Peng, agent de legatura international al SRIFF, director executiv al Sunnyway Film.

Timp de 4 zile, bucurestenii vor putea urmari cele mai importante productii „Made in China”, filme apreciate de publicul asiatic, dar si criticii de specialitate din intreaga lume.

„Saptamana filmului din vestul Chinei” va fi deschisa de pelicula „Cainele de vanatoare”, in regia lui Jianhua Liu, avandu-i in distributie pe Hong Huang, Xiangjing Liu, Tao Sun. Premiera filmului in Romania va avea loc in prezenta regizorului, dar si a actritei Zhao Tingting.

„Cainele de vanatoare” este castigatorul trofeului pentru „Cel mai bun lungmetraj” la cea de-a 3-a editie a Festivalului International de Film „Silk Road”; „Silver Award” la cea de-a 41-a editie a Festivalului International de Film de la Montreal, sectiunea Film Chinezesc, si trofeul „Golden Angel” la a 13-a editie Chinese American Film Festival.

Intrarea la eveniment este libera, in limita locurilor disponibile.

Potrivit unui comunicat remis 9am, in cadrul Galei de deschidere va avea loc si semnarea unui Acord de Parteneriat Strategic cu Festivalul International de Film Transilvania, moment la care va fi prezent si Tudor Giurgiu, directorul TIFF.

„Ne bucuram ca lista de prieteni ai Festivalului International de Film Transilvania devine din ce in ce mai mare si mai diversa si ca incepand din acest an Festivalul International de Film „Silk Road” se numara printre ei. Credem ca acest parteneriat strategic poate creste vizibilitatea filmului romanesc peste granite si, in acelasi timp, poate genera noi oportunitati pentru tinerii cineasti ai ambelor tari”, a declarat Tudor Giurgiu.

Acordul are ca obiectiv general incurajarea comunicarii si colaborarii dintre Romania si China in ceea ce priveste productia si distributia proiectelor cinematografice, precum si explorarea oportunitatilor comune de invatare si dezvoltare in cadrul industriei.

„Saptamana filmului din vestul Chinei” va continua in weekend la Cinemateca Union. De vineri pana duminica vor fi proiectate filmele „Crested Ibis/"Pasarea Ibis Rosu" (regia Liang Qiao), „Song of the Phoenix / Cantecul Phoenix"(regia Tianming Wu), „Born in China /Suntem nascuti in China” (regia Lu Chuan), „Kung Fu Yoga” (regia Stanley Tong).

Pretul biletului pentru fiecare proiectie va costa 5 lei.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului "Saptamana filmului din vestul Chinei", la Bucuresti.


Ultima ora din LifeStar pe 9AM