LifeStar4 Noiembrie 201614:00

Lectura de un minut

Garana Jazz Festival, cel mai complex eveniment de jazz open-air din Europa Centrala si de Est, anunta cea de-a 21-a editie ce va avea loc intre 6 si 9 iulie 2017 in Muntii Semenic, judetul Caras-Severin.

Dupa sarbatorirea a doua decenii de festival, Garana continua sa consolideze pasiunea si nevoia de jazz sub cerul liber, cultivand libertatea muzicii live in mijlocul naturii, asa cum a facut-o din 1997 pana in prezent.

Editia precedenta a festivalului, desfasurata intre 7 si 11 iulie 2016, a adus laolalta mii de priviri atintite asupra line-up-ului aniversar ce s-a bucurat de prezente memorabile ca Jack Dejohnette, Ravi Coltrane, Matt Garrison, Yuri Honing Acoustic Quartet, Kari Ikonen Trio, Nils Petter Molvær Quartet, Louis Sclavis Trio si multi altii. Cinci zile lungi de vara s-au asezat in amintirea celor veniti sa sarbatoreasca 20 de ani de Garana sub forma unei colectii de stari ce compun, impreuna, experienta unui festival unic in Europa.

La intersectia dintre cer si pamant, intr-un loc fara varsta, Garana duce mai departe misiunea de a aduce jazz-ul de cea mai buna calitate mai aproape de natura, acolo unde poate fi ascultat si devorat de cei dornici sa descopere un altfel de univers.

Potrivit unui comunicat remis 9am, pentru a marca editia aniversara si viitorul unui festival care a crescut odata cu istoria jazz-ului romanesc, Garana va lansa in 2017, la Bucuresti, Timisoara si Cluj, un album cu 214 de priviri aruncate asupra celei de-a 20-a editii, surprinse de fotografii Horatiu Sovaiala si Mihai Sovaiala, aflati pentru prima data in poiana. Cei care au fost la festival sau cei care si-au dorit sa ajunga in muntii cu jazz vor putea trai sau retrai detaliile si emotiile zilelor blande si noptilor racoroase din catunul cu muzica live.

Citeste si:
Fifor: Premierul Ghilotina a anuntat reintroducerea taxei auto, pe...
Fifor: Premierul Ghilotina a...

Mai multe detalii despre line-up-ul editiei XXI vor fi disponibile incepand cu luna ianuarie 2017 pe www.garana-jazz.ro si Facebook/GaranaJazzFest.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.