Rapperul Eminem a pus capat unui litigiu izbucnit anul trecut, prevazand daune de 8 milioane de dolari, dupa ce rapperul Raydio G din grupul de hip hop Hotstylz l-a invinuit ca a preluat un fragment de 25 de secunde din piesa sa "Lookin' Boy", informeaza contactmusic.com.

Rapperul Raydio G din Chicago, Illinois, pe numele sau real Raymond Jones, l-a dat in judecata pe Eminem, cu revendicarea ca in linia melodica a piesei "Rap God" interpretata de Eminem se regaseste un pasaj de 25 de secunde preluat din piesa "Lookin' Boy".

Eminem, pe numele real Marshall Mathers a facut recurs, insistand in instanta ca nu auzise de Jones pana ca rapperul sa se pronunte impotriva lui si ca acuzatiile ce i se aduc sunt prea vagi. Totodata, Eminem a explicat ca piesele nu au nicio similaritate, in afara expresiei "looking boy" in versuri. In plus, a cerut ca instantele juridice sa respinga obiectul litigiului, iar luna trecuta cazul s-a finalizat, dupa ce s-a ajuns la un acord juridic al partilor, potrivit TheJasmineBrand.com.

Eminem a lansat de-a lungul carierei sale opt albume de studio, care s-au vandut in peste 115 de milioane de exemplare in toata lumea. Artistul american a fost recompensat cu numeroase premii importante, inclusiv 15 premii Grammy si un premiu Oscar. Dupa ce si-a facut debutul in actorie, in 2002, cu rolul din "8 Mile", pentru care a fost laudat de criticii de specialitate, Eminem a preferat sa se concentreze asupra carierei sale de muzician. Albumul "Recovery" a fost discul cu cele mai mari vanzari din Statele Unite ale Americii in anul 2010, scrie MEDIAFAX.

Cel mai recent album se intituleaza "The Marshall Mathers LP 2" si a fost lansat pe piata in anul 2013.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.