Romancierul britanic, un cunoscut autor de carti pentru copii si de romane politiste, recompensat de doua ori cu prestigioasa Medalie Carnegie, a murit miercuri, in ziua in care a implinit varsta de 88 de ani, informeaza bbc.com.

Scriitor de proza fantasy, Peter Dickinson a fost recompensat cu prestigioasa Medalie Carnegie - un trofeu literar atribuit anual de Library Association din Marea Britanie - de doua ori: in 1979, pentru romanul "Tulku", si in 1980, pentru volumul "City of Gold".

Peter Dickinson a scris peste 50 de carti, care au fost traduse in 53 de limbi straine, si a fost recompensat cu Ordinul Imperiului Britanic (OBE) in rang de Ofiter pentru servicii deosebite aduse literaturii, in anul 2009.

S-a nascut in Africa, dar a studiat in Anglia si si-a inceput cariera lucrand pentru revista de satira Punch, scrie MEDIAFAX.

A fost primul scriitor din lume care a castigat de doua ori Medalia Carnegie, un trofeu la care a fost nominalizat in total de noua ori, inclusiv pentru ultima sa carte, "In The Palace Of The Khans", care a fost publicata in 2012.

De asemenea, Peter Dickinson a fost primul si, deocamdata, singurul romancier care a castigat trofeul Gold Dagger, atribuit de Crime Writers' Association, pentru doua romane consecutive, gratie cartilor politiste "Skin Deep"(1968) si "A Pride Of Heroes" (1969).

A fost membru al Societatii Regale pentru Literatura (Royal Society of Literature) si presedinte al Societatii Scriitorilor (Society of Authors) din Marea Britanie.

Romancierul a murit in resedinta sa din Winchester, pe 16 decembrie, chiar in ziua in care a implinit varsta de 88 de ani.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.