Kevin Spacey, recompensat cu doua premii Oscar, va oferi lectii de actorie pe o platforma de cursuri online, fiecare masterclass costand 90 de dolari, informeaza screendaily.com.

Astfel, starul american s-a alaturat echipei de instructori care predau deja cursuri in diverse domenii artistice si sportive pe platforma online MasterClass, detinuta de o companie cu sediul in San Francisco. Fiecare masterclass costa 90 de dolari si include cinci ore de cursuri video si o serie de exercitii interactive.

Cursul va fi coordonat de Tucker Gates, regizorul serialului "House Of Cards", si va fi disponibil online. Inscrierile pentru acest curs au inceput miercuri, iar masterclass-ul sustinut de Kevin Spacey va fi disponibil pe site-ul MasterClass.com in primavara anului 2016.

Kevin Spacey se alatura astfel altor personalitati din domenii diverse, precum scriitorul James Patterson, jucatoarea de tenis Serena Williams, cantareata Christina Aguilera, fotografa Annie Leibovitz, cantaretul Usher si actorul Dustin Hoffman, care au sustinut deja astfel de cursuri pe internet, prin intermediul platformei online educationale MasterClass.

Kevin Spacey a castigat doua premii Oscar, pentru rolurile interpretate in filmele "American Beauty" si "Suspecti de serviciu/ The Usual Suspects". Actorul american s-a remarcat recent interpretand rolul politicianului lipsit de scrupule Frank Underwood in drama politica "House of Cards", produsa si difuzata de platforma online Netflix. Pentru acest rol, actorul american a fost laudat de criticii de specialitate, a castigat un Glob de Aur si a fost nominalizat de trei ori la premiile Primetime Emmy.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.