Cea de-a 12-a editie a Festivalului de Film Romanesc de la Londra (FFR) se va desfasura in perioada 30 noiembrie - 6 decembrie si va prezenta publicului britanic o selectie de pelicule, precum "Aferim!", de Radu Jude, "De ce eu?", de Tudor Giurgiu, si "Comoara", de Corneliu Porumboiu.

Festivalul de Film Romanesc de la Londra este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate culturii romane in Marea Britanie. Festivalul va avea tema "Povesti neincheiate" si va prezenta o selectie atractiva si provocatoare de titluri, in spatiul uneia dintre cele mai cunoscute sali de cinema din Londra: Curzon Soho.

Invitati speciali din Romania vor fi prezenti la proiectii si evenimente conexe festivalului. Intre acestia se numara regizorul Stere Gulea ("Morometii"), actorii Andreea Vasile ("De ce eu?") si Toma Cuzin ("Aferim!" si "Comoara"), scenaristul Alexandru Baciu ("Un etaj mai jos") si producatoarea Florentina Onea ("Box").

"Festivalul de Film Romanesc de la Londra este un brand care a implinit doisprezece ani. Un eveniment de traditie, care se bucura de o audienta foarte dedicata. Cand a fost initiat FFR, in 2003, Noul Val al cinematografiei romanesti tocmai se lansa, aducand in prim plan actori si regizori remarcabili. Sustinut si insiprat de aceste noi talente extraordinare, festivalul a devenit din ce in ce mai puternic. FFR a crescut constant, prin prezentarea unor productii cinematografice romanesti foarte diverse, de cea mai buna calitate", a declarat Ramona Mitrica, director al festivalului, intr-un comunicat remis MEDIAFAX.

Festivalul de Film Romanesc de la Londra a fost intotdeauna un mijloc important de a transmite un mesaj pozitiv despre Romania. Considerat un prilej de celebrare a culturii romane, FFR este o initiativa non-profit, sprijinta din punct de vedere financiar de granturi si sponsorizari. FFR este organizat de Profusion International, in parteneriat cu Centrul National al Cinematografiei din Romania, Uniunea Cineastilor din Romania si cinematografele Curzon din Londra. Acest proiect este realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe - Departamentul Politici pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni.

Programul complet al evenimentului poate fi consultat pe site-ul www.rofilmfest.com.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.