LifeStar 22 Mai 2015 17:57
Violoncelistul Adrian Naidin prezinta proiectul muzical "Pan` la Rai", in care exploreaza teme traditionale intr-o fuziune cu adevarat inedita, pe 13 iunie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon din Bucuresti, informeaza un comunicat remis MEDIAFAX.

Adrian Naidin ii are alaturi pe Eugen Amarandei, la contrabas, Gabriel Balasa, la percutie, si Sorin Zlat, la pian. Traditional si de avangarda, "Pan' la Rai" are sorginte clara din filonul traditional romanesc, pe care il exploreaza cu geniu, imbogatindu-i vigoarea originala cu nuante si subtilitati contemporane. Artistii dialogheaza si interfereaza, trecand prin propriile experiente si intalniri muzicale, pentru a se regasi in zona moderna, experimentala, specifica jazzului actual european, informeaza sursa citata.

Cu vocea sa deosebita si tehnica desavarsita, Adrian Naidin i-a impresionat intotdeauna pe iubitorii de muzica. Adrian Naidin l-a inspirat pe regizorul grec Mihalis Kakogiannis, iar muzicianul leton Mischa Maisky, supranumit "Paganini al violoncelului", il numara printre cei mai talentati dintre ucenicii sai. Desi are o structura si o educatie orientate spre clasic, violoncelistul Adrian Naidin a experimentat si alte limbaje, de la conceptele uneori abstracte ale jazzului contemporan pana la world music si pop, scrie MEDIAFAX.

Adrian Naidin a urcat pe scena Teatrului National din Bucuresti, in spectacolul "Caramitru-Malaele, cate-n luna si in stele", pentru a modera duelul in versuri al celor doi actori.

Adrian Naidin a absolvit Liceul de Muzica "Sigismund Toduta" din Cluj-Napoca, la clasa profesorului Gabriela Todor, care a avut un rol urias si decisiv in formarea lui ca violoncelist, si Academia de Muzica "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, sectia violoncel si muzica de camera. Acesta a debutat in 1998 ca artist instrumentist la Opera Maghiara din Cluj-Napoca. Intre 2000 si 2003 a colaborat cu Teatrul National din Bucuresti, pentru muzica de teatru. Din 2001, este membru al Orchestrei Nationale Radio din Bucuresti.

Concertul de la Teatrul Odeon va dura o ora si 20 de minute, iar biletele costa 53 de lei si 26,50 lei.

Citeste si:
Asociația Montană Carpați lansează proiectul "Plasticul apă nu se...
Asociația Montană Carpați...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.