LifeStar18 Mai 201513:10

Lectura de 4 minute

Lungmetrajul muzical "Tonul perfect/ Pitch Perfect 2" a debutat pe primul loc in box office-ul nord-american, cu incasari de 70,3 milioane de dolari in primul sau weekend de proiectii.

Realizat cu un buget de 29 milioane de dolari si regizat de Elizabeth Banks, acest film muzical reprezinta cel de-al treilea succes de casa consecutiv in 2015 pentru studiourile Universal, dupa "Cincizeci de umbre ale lui Grey/ Fifty Shades of Grey" si "Furios si iute 7/ Fast and Furious 7". Pelicula "Tonul perfect/ Pitch Perfect 2", care le are in distributie pe actritele Rebel Wilson, Elizabeth Banks si Anna Kendrick, este realizata in acelasi registru cu primul film din serie, lansat in 2012 si prezinta succesul obtinut de un grup muzical american de tip "a cappella" intr-un concurs international, scrie MEDIAFAX.

Lungmetrajul SF si de actiune "Mad Max: Drumul Furiei/ Mad Max: Fury Road", regizat de George Miller, a debutat pe locul al doilea in box office-ul nord-american, cu incasari de 44,4 milioane de dolari. Cu numeroase secvente agresive si nerecomandata minorilor sub 17 ani neinsotiti de un adult in salile americane, pelicula face parte dintr-o franciza de succes, din care precendentul opus - al treilea - a fost lansat in 1985 si al carei star a fost Mel Gibson, interpretul personajului Max Rockatansky. Studiourile Warner nu au facut niciun efort pentru a vinde acest film publicului feminin (ce reprezinta peste 50% din publicul american), in ciuda rolului important pe care il joaca Charlize Theron, care o interpreteaza pe Imperator Furiosa. Urmarit de un trecut turbulent, Mad Max prefera sa calatoresca de unul singur si sa nu isi faca prieteni. In ciuda convingerilor sale, se alatura unui grup de supravietuitori ai desertului, condusi de implacabila luptatoare Imperator Furiosa. Acestia sunt urmariti permanent si atacati de tiranul Immortan Joe care ii suspecteaza ca i-au furat cea mai de pret posesie, precizeaza site-ul cinemagia.ro. In "Mad Max: Drumul Furiei", cel de-al patrulea film din istoria francizei, Tom Hardy interpreteaza rolul principal, iar din distributie mai fac parte Charlize Theron, Nicholas Houllt, Hugh Keays-Byrne, Nathan Jones, Josh Helman si Rosie Huntington-Whiteley.

Filmul "Razbunatorii: Sub semnul lui Ultron/ The Avengers: Age of Ultron", care a ocupat doua saptamani pozitia de lider, a coborat pe locul al treilea, cu incasari de 38,8 milioane de dolari de vineri pana duminica. Lungmetrajul "The Avengers: Age of Ultron", inspirat din universul benzilor desenate publicate de grupul Marvel, prezinta noile aventuri ale super-eroilor Captain America, Iron Man si Black Widow -, interpretati de Chris Evans, Robert Downey Jr., respectiv Scarlett Johansson - care lupta impotriva teribilului Ultron. Potrivit site-ului cinemagia.ro, doritor sa se retraga din activitate ca Iron Man, Tony Stark il creeaza pe Ultron, un robot dotat cu o uimitoare inteligenta artificiala. Acesta ar trebui sa evalueze pericolele si sa controleze armata de roboti a lui Stark, doar ca Ultron va declara curand razboi rasei umane. Dotat cu puteri nebanuite si invincibil in invelisul sau de adamantium, robotul se arunca impotriva New York-ului, Razbunatorii fiind singurii in stare sa tina piept extraordinarei amenintari.

Comedia "Hot Pursuit: Urmarire periculoasa/ Hot Pursuit", in care Reese Witherspoon interpreteaza rolul unei politiste cinstite, insarcinata cu protejarea sotiei unui mafiot, interpretata de Sofia Vergara, a coborat de pe locul al doilea pe pozitia a patra in box office-ul nord-american, cu incasari de 5,7 milioane de dolari. Marcat de o lipsa vadita de originalitate si generand cronici profund negative din partea criticilor de cinema - "Cer sa mi se dea inapoi cele 87 de minute din viata mea furate de acest film", spunea un critic al site-ului specializat Deadline -, aceasta comedie a fost realizata cu un buget de productie de 35 de milioane de dolari. Pelicula ar putea sa isi acopere totusi bugetul de productie gratie box office-ului international, mai ales celui din America de Sud, unde Sofia Vergara este extrem de populara.

Citeste si:
40 Years of Rocky - documentarul narat de Sylvester Stallone are...
40 Years of Rocky -...

Comedia "Paul, mare politist la mall 2/ Paul Blart: Mall Cop 2" s-a mentinut pe locul al cincilea, cu incasari de 3,6 milioane de dolari de vineri pana duminica. Dupa trasnitele sale aventuri din primul film, dolofanul agent de paza Paul Blart este gata sa treaca la urmatorul nivel: o slujba in Las Vegas, cel mai bine pazit oras din lume. Angajat la un cazinou de lux, Paul va trebui sa-si impresioneze sefii si noii colegi, dar marea provocare se va ivi atunci cand o banda de hoti va lua in vizor valoroasele obiecte de arta din cladire.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.