Potrivit dailymail.co.uk, cei doi actori au si cantat impreuna in timpul acestui concert, care a avut loc in clubul newyorkez The Cutting Room.
David Duchovny, in varsta de 54 de ani, insotit de Gillian Anderson - colega lui din distributia serialului "Dosarele X" - si de Madeleine Martin - interpreta fiicei sale din serialul "Californication" - a interpretat cateva piese de pe albumul sau de debut, un material discografic folk-rock ce include 12 cantece.
Gillian Anderson, in varsta de 46 de ani, a urcat pe scena si l-a intrebat in mod direct David Duchovny: "Putem sa cantam impreuna ceva muzica adevarata, te rog?".
"Ai vrea sa cantam o piesa anume, te rog?", i-a raspuns starul american. "Da. Stii piesa «Helpless»?", a raspuns actrita britanica. Gillian Anderson s-a apropiat de fostul ei coleg din "Dosarele X" si l-a sarutat pe gura, dupa care cei doi actori au interpretat impreuna un cover al cantecului "Helpless" de Neil Young.
Dupa incheierea piesei, cei doi actori s-au sarutat din nou. David Duchovny a divortat de actrita Tea Leoni in 2014, iar Gillian Anderson s-a despartit de iubitul ei Mark Griffiths in 2012. In celebrul serial produs de postul american Fox, Gillian Anderson si David Duchovny interpreteaza doi agenti FBI - Dana Scully si Fox Mulder - care investigheaza o serie de cazuri care par a fi fost cauzate de fenomene paranormale.
Relatia speciala dintre cele doua personaje principale din franciza "The X Files" i-a determinat pe fanii francizei sa isi puna multe intrebari de-a lungul anilor, iar multi dintre ei isi doreau ca Dana Scully si Fox Mulder sa se indragosteasca si sa inceapa o relatie, scrie MEDIAFAX.
Proiectul "Dosarele X", difuzat pe parcursul a noua sezoane, s-a impus initial ca serial TV, in anii '90. In 1998 a aparut primul lungmetraj inspirat din serialul TV, "Dosarele X: Infrunta viitorul/ The X Files: Fight the Future", in regia lui Rob Bowman, urmat de un al doilea film pentru marile ecrane, "Dosarele X: Vreau sa cred", de Chris Carter, lansat in 2008.
[Video] Un nou sezon al serialului "Dosarele X", lansat in anul 2016
Serialul "Dosarele X" a avut un succes atat de mare, incat a generat, in afara de cele doua filme pentru marele ecran, un spin off TV despre Lone Gunmen, partenerul usor ciudat al personajului Fox Mulder, o serie de reviste de benzi desenate si un board game.
David Duchovny va interpreta din nou rolul agentului FBI Fox Mulder, alaturi de colega sa Gillian Anderson, intr-o noua serie de sase episoade din "Dosarele X". Filmarile pentru acest serial SF vor debuta in luna iunie. Noua miniserie "Dosarele X" va avea premiera pe postul Fox pe 24 ianuarie 2016.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Sursa: retail.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
GALERIE FOTO | Cum arată Hotel Cișmigiu și ce așteptări au cei care-l conduc...
Sursa: wall-street.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
A înșelat-o sau nu Dorian Popa pe Claudia Iosif: Am greșit! Cred că este de...
Sursa: kudika.ro
-
Vista Bank finanțează un parc eolian al grupului Premer Energy
Sursa: futurebanking.ro