Rapperul Vanilla Ice a fost arestat miercuri, iar politistii spun ca acesta ar fi furat mobilier, un aparat de incalzire a apei din piscina si alte obiecte din casa unui vecin din sudul Floridei, informeaza Reuters.

Politistii au perchezitionat, miercuri, casa lui Robert Van Winkle, numele adevarat al rapperului Vanilla Ice, si au descoperit obiecte care fusesera furate in ultimele luni, potrivit unui comunicat de presa al Lantana Police Department. Casa perchezitionata este in constructie si este locul unde Vanilla Ice filmeaza cel mai recent proiect al sau, un reality-show TV intitulat "The Vanilla Ice Project", pentru reteaua de televiziune DIY.

Rapperul, celebru pentru cantecul "Ice, Ice, Baby", s-a intalnit cu anchetatorii si a oferit o declaratie sub juramant, inainte de a fi arestat, potrivit comunicatului Politiei. Vanilla Ice va fi pus sub acuzare pentru spargerea unei locuinte si furt calificat, potrivit sefului Politiei din Lantana, Sean Scheller. Prima aparitie in fata unui judecator este programata pentru joi dimineata, scrie MEDIAFAX.

Vanilla Ice, in varsta de 47 de ani, este celebru mai ales pentru piesa "Ice, Ice, Baby", care a fost unul dintre hiturile anului 1991. Printre albumele lansate de Vanilla Ice se numara "Hooked" (1989), "To the Extreme" (1990), "Extremely Live" (1991), "Hard to Swallow" (1998), "Bi-Polar" (2001), "Hot Sex" (2003), "Vanilla Ice Is Back!" (2008), "WTF" (2011). A fost recompensat cu doua American Music Awards, in 1991, cand a fost nominalizat si la premiile Grammy si a castigat si un People's Choice Award, pentru materialul "Ice, Ice Baby". Vanilla Ice a concertat si in Romania, in 2007, la festivalul de muzica Coke Live, organizat pe insula Lacul Morii din Bucuresti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.