Grupul american Disney, un urias in domeniul industriei de divertisment, a anuntat, joi, ca va lansa o noua gama de aplicatii mobile educative, disponibile pe iPhone si iPad, care vor putea sa se "prelungeasca" si in lumea reala sub forma unor jucarii si carti, informeaza AFP.

Gama, denumita "Disney Imagicademy", se adreseaza copiilor cu varste cuprinse intre trei si opt ani, cu obiectivul de a le "inocula", intr-o maniera ludica, cunostinte de baza din matematica, stiinte si arte creative.

Primul volum, "Mickey's Magical Math World", va fi lansat pe 11 decembrie. Dupa o demonstratie de presa facuta joi la New York, aplicatia se divizeaza in cinci module de jocuri cu Mickey, Minnie, Donald, Daisy si Dingo, personaje animate folosite ca pretexte pentru a-i invata pe copii sa numere, sa faca adunari si scaderi si sa recunoasca formele geometrice.

Alte patru aplicatii vor fi lansate pe parcursul anului 2015, inclusiv una care ii initiaza pe copii in domeniul stiintei, cu ajutorul personajelor din animatia de succes "Regatul de gheata/ Frozen".

Disney va lansa tot pe 11 decembrie o aplicatie paralela destinata parintilor, care ii va ajuta sa urmareasca progresele facute de copiii lor, sa ii felicite prin mesaje digitale si sa primeasca sfaturi despre activitatile necesare pentru a completa cunostintele acumulate de copiii lor gratie acestor jocuri pe dispozitive mobile.

Retail jobs

Prelungirea aplicatiilor in universul real se va produce in viitor prin intermediul unei game de carti si jucarii, mai ales cu un prim Mickey Mouse din plus si interactiv, care va reactiona in functie de actiunile copilului si a carui lansare a fost anuntata pentru toamna anului 2015.

Alianta dintre jocuri virtuale si jucarii reale a fost reteta care a contribuit la succesul jocului video Disney Infinity, a carui prima versiune a fost lansata in vara anului 2013: figurine cu eroi Disney, Pixar si Marvel se incastreaza intr-o tabla de joc, care permite materializarea acelor personaje pe ecran, cu care utilizatorul poate sa se joace.

Aplicatia Mickey's Magical Math World va putea fi descarcata din magazinul virtual AppStore al grupului Apple la pretul de 19,99 dolari pentru versiunea completa si la pretul de 4,99 dolari pentru modulul individual. Aplicatia pentru parinti va fi gratuita.

Citeste si:
USR consideră că Legile Cîmpeanu ale Educației îi „spală” nu numai...
USR consideră că Legile...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.