Modificarea apare ca urmare a reconfigurarii schemei de concerte planificate pe teritoriul Europei de est, situatie determinata de inregistrarile pentru realizarea celui de-al zecelea material discografic, care va fi lansat in luna martie a anului viitor. Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, pe langa lansarea noului album, productia artistica din 2015 va fi conturata mult mai bine si va include toate hiturile, precum si melodii in prima auditie.
Posesorii biletelor achizitionate la pret redus vor putea profita in continuare de acest privilegiu, avand posibilitatea sa le pastreze pentru concertul care va avea loc pe 11 iunie, la Sala Palatului. Totodata, persoanele care vor dori sa-si recupereze contravaloarea biletelor se pot adresa agentiilor sau punctelor de vanzare de unde au fost cumparate, incepand din 17 noiembrie.
In cei peste 30 de ani de la debut, trupa Europe s-a remarcat la nivel international prin numeroase hituri care au inregistrat vanzari insemnate si au atras dupa sine premii muzicale foarte importante.
Cel mai popular album lansat de Europe este "The Final Countdown", aparut in anul 1986, vandut in aproximativ 4 milioane de exemplare numai in Statele Unite ale Americii.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Italienii vor să limiteze numărul de turiști în ariile sale naturale: ce...
Sursa: wall-street.ro