LifeStar 18 Mai 2014 12:10
Actorul britanic Daniel Radcliffe, protagonistul francizei cinematografice "Harry Potter", care s-a remarcat in ultimii ani in productii de teatru si in filme cu intrigi dramatice, a decis sa faca o schimbare in cariera si a acceptat sa joace intr-o comedie, informeaza screendaily.com.

Noul sau proiect cinematografic se intituleaza "You Shall Know Our Velocity" si va avea la baza bestsellerul omonim scris de Dave Eggers.

Aceasta comedie va fi regizata de Peter Sollett, iar scenariul ei a fost scris de Wells Tower.

Filmarile vor debuta in aprilie 2015.

Filmul va spune povestea a doi buni prieteni care calatoresc pana la piramidele din Egipt pentru a imprastia cenusa unui prieten din copilarie si decid sa porneasca intr-un voiaj de binefacere in jurul lumii, in care, pe parcursul unei saptamani, vor dona toti banii pe care i-au obtinut din incasarea unei polite de asigurare.

Daniel Radcliffe a devenit cunoscut pentru interpretarea vrajitorului Harry Potter in franciza cinematografica omonima de succes bazata pe romanele scrise de J. K. Rowling.

Starul britanic, in varsta de 24 de ani, a mai jucat in lungmetrajul "The Woman in Black/ Femeia in negru", dar si pe Broadway, in muzicalul de succes "How To Succeed In Business Without Really Trying". Actorul este distribuit, de asemenea, in filmul de fictiune "Horns", regizat de Alexandre Aja, care urmeaza sa fie lansat la finalul acestui an. Actorul britanic a facut senzatie, in urma cu cativa ani, cand a aparut nud, in rolul Alan Strang din piesa de teatru "Equus", de Peter Shaffer, pusa in scena pe West End (Londra) si pe Broadway (New York). In 2007, a jucat in lungmetrajul TV "My Boy Jack", in care a interpretat rolul tragic al fiului in varsta de 17 ani al scriitorului Rudyard Kipling, trimis pe front in timpul Primului Razboi Mondial.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.