"Something Wicked", ultimul film in care a jucat actrita Brittany Murphy, decedata in 2009 in urma unui stop cardiac, va fi lansat in Statele Unite ale Americii pe 4 aprilie.

Filmul va rula mai întâi în reţeaua de cinematografe Regal Valley River Center 15 din Eugene, Oregon, unde acest thriller psihologic a fost turnat în 2009, informează eonline.com. Ulterior, proiecţii ale filmului "Something Wicked" vor avea loc în Portland şi Seattle, urmând ca acesta să fie distribuit şi în alte oraşe, în funcţie de încasări.

Filmul, regizat de Darin Scott, este descris drept "un thriller seducător, care te bântuie, despre obsesie şi despre o iubire dintre doi tineri, care au luat-o în direcţia greşită". Alături de Brittany Murphy, în film mai apar actriţa Shantel VanSanten (din serialul "Ruleta destinului/ One Tree Hill") şi Julian Morris (din serialul "Micuţele mincinoase/ Pretty Little Liars").

Actriţa americană Brittany Murphy, cunoscută pentru rolurile din "Liceenele din Beverly Hills/ Clueless", "Frumuseţe mortală/ Drop Dead Gorgeous", "Tinereţe furată/ Girl, Interrupted" şi "8 Mile", a murit la vârsta de 32 de ani, în urma unui stop cardiac, pe 20 decembrie 2009, fiind descoperită în sala de baie a reşedinţei sale din Hollywood Hills. Moartea actriţei a fost pusă pe seama pneumoniei, anemiei şi a consumului de medicamente.

Potrivit medicilor legişti, în sângele acesteia a fost descoperită o combinaţie de medicamente eliberabile pe reţetă, dar şi achiziţionate fără prescripţie medicală. Medicii nu au detectat droguri în fluxul sangvin al actriţei.

Citeste si:
Pe 20 aprilie începe sezonul Taurului. În următoarele săptămâni se...
Pe 20 aprilie începe sezonul...

La cinci luni după moartea actriţei, soţul acesteia, scenaristul Simon Monjack, în vârstă de 40 de ani, a murit de asemenea din cauza pneumoniei şi anemiei.

În 2013, tatăl lui Brittany Murphy, Angelo Bertolotti, a susţinut că fiica sa ar fi fost otrăvită, pe baza unui raport toxicologic independent, dar poliţia judiciară din Los Angeles a respins afirmaţiile acestuia.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.